
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, încă analizează varianta de a ajunge în județul Gorj pentru a discuta cu liderii de sindicat și angajații despre situația Complexului Energetic Oltenia. Deși vizita stabilită pentru săptămâna viitoare, se pare că între timp lucrurile sau schimbat. În cel mai bun caz, cei care îl vor întâlni pe noul ministru vor fi liderii de sindicat, care ar putea fi primiți la București de către Ivan, luna viitoare. În cazul în care concediile de odihnă vor împiedica o astfel de întrevedere, Ivan ar fi dat asigurări că întrevederea se va reprograma în luna august.
„Nu cred că o să ajungă săptămâna viitoare. Cel puțin acestea sunt semnalele pe care le am. Dacă nu se va întâmpla, atunci o delegație din partea sindicatelor va merge la București, însă acest lucru se va întâmpla în luna august. Este și perioada concediilor de odihnă, iar acesta a fost, cred, argumentul pentru lipsa prezenței. Să vedem ce va fi, mai ales că minerii și energeticienii sunt nemulțumiți în acest moment, iar unele voci avansează posibilitatea unor proteste. Colegii noștri au observat situația din Valea Jiului și se gândesc că domnul ministru ar fi putut să facă un popas și în Gorj”, ne-a declarat o sursă din cadrul producătorului de energie.
Aceleași surse afirmă că problema decalării termenelor de închidere prevăzute în Planul de Restructurare ar fi fost deja rezolvată cu Comisia Europeană. Totuși, în acest moment nu se poate face un anunț oficial în acest sens, deoarece cei de la Transelectrica nu au finalizat studiul de adecvanță.




