Ultima oră

Modernizarea infrastructurii continuă: un nou proiect realizat cu sprijinul fondurilor europene pe DJ 663A și DJ 674A

„ Pas cu pas, schimbăm Gorjul! Un nou proiect de infrastructură finanțat din fonduri europene este în plină desfășurare!
Stadiul fizic al lucrărilor – 30% (la data de 31.07.2025)
Proiectul de modernizare a drumurilor județene care leagă localitățile Târgu-Jiu – Botorogi – Văcarea – Țîrculești – Țicleni avansează, în ciuda unor provocări generate de rețelele de utilități.
Pe DJ 663A (lungime: 12,3 km) s-au realizat:
– lucrări de defrișare și pregătire a terenului;
– intervenții pe partea carosabilă (km 11+300 – km 11+700): straturi de fundație, balast stabilizat și asfalt (AB31.5);
– execuția unui podeț transversal la km 11+305.

Pe DJ 674A (lungime: 8,8 km) s-au executat:
– lucrări de terasamente și fundații (36%);
– strat de bază din AB31.5 și acostamente balastate;
– execuția a 5 podețe transversale și a unui podeț nou (P2 la km 19+287);
– lucrări pregătitoare la podurile situate la km 4+500 și km 4+670;
– aplicarea primelor straturi de asfalt pe mai multe tronsoane.
Pe unele sectoare, lucrările sunt temporar întârziate din cauza problemelor apărute la rețeaua de apă, însă echipele tehnice lucrează pentru remedierea acestora cât mai rapid.
Modernizarea acestor drumuri va facilita conexiunile rutiere în sudul județului, va reduce timpii de deplasare și va sprijini dezvoltarea economică și socială a comunităților din zonă.
Mulțumim tuturor celor implicați în derularea acestui proiect cu finanțare europeană! Continuăm, pas cu pas, modernizarea infrastructurii județene.”, este mesajul transmis de președintele CJ Gorj, Cosmin Popescu.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *