Un magistrat din cadrul Judecătoriei Novaci a fost amenințat în sala de judecată de un deținut pe care îl audia în sistem video-conferinţă.
Acesta i-a spus magistratului că îl va distruge atunci când va ieși din închisoare.
Judecătorul amenințat a fost cel care a depus plângere penală pentru că a fost „ameninţat în mod nemijlocit pe el şi membrii familiei sale, afirmând că îi va distruge, chiar dacă va mai face 20 de ani de închisoare, ameninţări ce i-au provocat o profundă stare de temere atât pentru siguranţa sa, cât şi a membrilor familiei sale“.
„În data de 09.09.2021, fiind audiat în sistem video-conferinţă, în dosarele aflate pe rolul Judecătoriei Novaci, deţinutul Constantin Cristinel Florescu, aflat în executarea unei pedepse privative de libertate în cadrul Penitenciarului de Maximă Siguranță Craiova, l-a ameninţat pe judecătorul Vlad Adrian G., afirmând că nu se va lăsa până nu-l va distruge atunci când va ieşi din închisoare, chiar dacă va fi ultimul lucru pe care-l va face“, se arată în rechizitoriul prin care a fost trimis în judecată.
Constantin Cristinel Florescu a fost trimis în judecată, în luna februarie a anului trecut, pentru ultraj judiciar și încălcarea solemnității ședinței și a primit o condamnare de șapte luni de închisoare.
„(…) contopește pedepsele aplicate inculpatului, stabilind pedeapsa cea mai grea, de 5 luni închisoare, la care adaugă un spor de 2 luni şi 10 zile, reprezentând 1/3 din totalul celorlalte 2 pedepse (5 luni+ 2 luni =7 de luni), astfel încât, în final, aplică inculpatului F.C.C., la pedeapsa rezultantă de 7 luni şi 10 zile închisoare“, a stabilit Judecătoria Târgu Jiu.