Dezvăluiri

Motivul pentru care sute de “determinați” au contract pe o lună

Peste 600 de mineri încadrați pe perioadă determinată în Complexul Energetic Oltenia vor beneficia de prelungirea contractelor de muncă doar pe o lună, până pe 7 mai 2025.

Primii mineri angajați cu contracte pe muncă pe perioadă determinată, în luna mai a anului 2022, peste 600, au ajuns în situația ca, la 1 aprilie 2025, să le fie prelungite contractele doar pe o lună. Motivul? Legea prevede că pot avea contracte pe perioadă determinată timp de 36 de luni, urmând alte două perioade a câte 12 luni, potrivit lui Dumitru Pîrvulescu, președintele Federației Naționale Mine Energie. După această decizie a administrației CE Oltenia, liderul FNME a ajuns la concluzia că “nu sunt speranțe de prelungire a vieții energiei pe cărbune”.

“Motivul e că, prin legislația din România, contractele încheiate pe perioadă determinată pot să se încheie pe perioadă de maxim 36 de luni, iar colegii care au fost angajați în mai, acum 3 ani, acum fac cele 36 de luni, urmând ca, după aceea, să li se facă un alt contract. Asta este gogorița din legislație, că poți să faci 3 contracte pe perioadă determinată cu unul de maxim 36 și următoarele 2 de 12 luni. Eu știu că unii colegi au înțeles, alții nu, pentru că, în momentul în care li s-a spus că li se prelungește pe 6 luni, aia a fost decizia, dar formal, prin documente, așa se face, pentru că, altfel, pierdeau pe primul contract o lună și ceva, cât mai aveau dânșii. Nu respecți legea, plătești, asta e legea în România. Din păcate, toată lumea a vrut să li se încheie contracte pe perioadă nedeterminată și nu s-au făcut, deci concluzia e clară, nu sunt speranțe de prelungire extraordinar de mult a vieții energiei pe cărbune, pentru că dacă era asta și ce mai vorbesc unii politicieni, era clar că la colegi le făcea pe perioadă nedeterminată”, afirmă Dumitru Pîrvulescu.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *