Motociclistul din Republica Moldova și cel din Ungaria, implicați în accidentul de sâmbătă de la Raba, comuna Scoarța, au suferit leziuni grave. Unul dintre aceștia are o ruptură de ficat iar celălalt grave probleme la vezică și arsuri pe membrele inferioare după ce motocicleta pe care o conducea a luat foc. Cei doi și soția unuia dintre motocicliști, pasager pe vehiculul cu doua roti, au ajuns la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu dar au fost transferați spre un alt spital, cu un elicopter SMURD.
Accidentul grav a avut loc sâmbătă după-amiază pe raza comunei Scoarța. Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un tânăr de 21 de ani, din Republica Moldova, în timp ce conducea o motocicleta pe DN 67 Scoarța, din direcția municipiului Târgu Jiu către orașul Horezu,s-a angajat în depășirea unui autoturism, moment în care a intrat în coliziune cu o motocicletă condusă din sensul opus, de către un cetățean maghiar de 54 de ani. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea celor doi motociclisti și a unei femei care se afla pasager pe una din motociclete, aceștia fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, a anunțat, imediat după eveniment, IPJ Gorj.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.