Social

Muzeul Județean Gorj se digitalizează pentru a atrage mai mulți turiști

Publicul este invitat să participe la o activitate de consultare publică organizată în cadrul proiectului „Clubul Minților Deschise 2.0”, demers care vizează analiza și optimizarea prezenței digitale a Muzeului Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”. Evenimentul își propune să aducă patrimoniul cultural mai aproape de comunitatea locală și de turiști, prin îmbunătățirea instrumentelor de comunicare online și a experienței utilizatorilor.

Consultarea publică va avea loc marți, 20 ianuarie 2026, începând cu ora 11.00, la Muzeul de Istorie și Arheologie, situat pe strada Geneva nr. 8, municipiul Târgu Jiu, județul Gorj. Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Gorj și Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”.

Agenda întâlnirii include mai multe teme de interes pentru dezvoltarea instituției în mediul digital, printre care identificarea nevoilor de informare ale vizitatorilor muzeului, facilitarea accesului publicului la programele de educație muzeală, optimizarea comunicării digitale pentru muzee și case memoriale, precum și un dialog deschis privind experiența utilizatorilor pe site-ul instituției.

Reprezentanții muzeului urmăresc, prin această consultare, să colecteze opinii și sugestii din partea publicului, specialiștilor și altor actori interesați, în vederea adaptării serviciilor digitale la așteptările actuale ale comunității și la cerințele turismului cultural contemporan.

Inițiativa face parte dintr-un demers mai amplu de modernizare și consolidare a rolului educațional al muzeului, fiind continuarea unui concept dezvoltat în cadrul proiectului Erasmus+ „Privind spre viitor – un muzeu rezilient și educat”. Activitatea este implementată prin proiectul Erasmus+ „Clubul Minților Deschise 2.0”, Acțiunea Cheie 1 – Educația Adulților, având ca beneficiar Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”.

Participarea la consultarea publică este deschisă tuturor persoanelor interesate de activitatea muzeală, de educația culturală și de dezvoltarea digitală a instituțiilor de patrimoniu.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *