Un protest inedit va avea loc în parcările de pe raza municipiului Târgu Jiu. Acesta va fi organizat de către persoanele cu dizabilități. Potrivit lui Robert Gavrilescu, persoană cu dizabilități, din Telești, lipsa locurilor de parcare este o problemă în foarte multe zone.
Problema este când există parcări cu locuri destinate persoanelor cu dizabilități. Există conducători auto care parchează pe aceste locuri, cu toate că nu au acest drept. Prin urmare, o persoană cu handicap care are și permis auto nu dispune tot timpul de un loc liber de parcare.
Se dorește blocarea unei parcări întregi din municipiul Târgu Jiu prin folosirea de scaune rulante, cârje și alte dispozitive medicale.
„O să ne alegem o perioadă în care să organizăm un astfel de protest. Cel mai bine este ca șoferii care sunt întregi cum se spune să vadă cum este să le fie ocupat locul. De data aceasta de un scaun rulant. Vedem ce reacție vor avea”, a declarat Robert Gavrilescu.