
Discuții pe tema acordării unui bonus angajaților ar urma să aibă loc în cadrul comisiei mixte sindicate-administrație. Liderii sindicali din Complexul Oltenia evită să dea asigurări că minerii și energeticienii vor primi sau nu o sumă de bani în schimbul voucherului de vacanță în cuantum de 3000 de lei, neacordat, în acest an. Jan Popescu, președintele executiv al Sindicatului Mine Energie Oltenia, speră ca Ministerul Energiei să respecte înțelegerea pe care liderii din CE Oltenia au făcut-o cu fostul ministru, Sebastian Burduja. Liderul SMEO amintește că oficialul a fost de acord ca minerii și energeticienii să primească suma de 3000 de lei, sub o formă sau alta.
„Într-o lume normală, și eu cred că suntem, totuși, într-o lume normală, cuvântul trebuie respectat, pentru că așa este în viață. Eu așa am fost crescut. Părinții mei au fost oameni simpli, de la țară. Mama mea a avut două clase, ființă neaoșă, dar m-a învățat un lucru: să-mi păstrez cuvântul, spre deosebire de alții, eu mi-l respect. Alții, din varii motive, nu și l-au respectat. Și vorbim, acum, și de voucherul de vacanță. Eu mi-am asumat treaba asta și rog colegii mei doar să nu se supere pe mine. Am văzut că sunt vreo 20 care încearcă să o plimbe, treaba asta. Dacă cei care sunt în companie nu și-au asumat, atunci, după discuția pe care am avut-o la București cu domnul ministru Burduja, ca să dea acei bani de Paște, și ceilalți colegi ai mei din companie pe care eu îi înțeleg, îi respect, nu țin dușmănie pe nimeni, nu țin supărare pe nimeni nu și-au asumat să dea acei bani, atunci, în perioada aia, când era la conducere ministrul Burduja, e altă discuție. Dar eu cred că trebuie să ne respectăm cuvântul. Eu cred că puterea cuvântului dat e mai mare decât orice. Dar, repet: vorba multă, sărăcia omului. Așteptăm întâlnirea, în perioada următoare. Nu o fi săptămâna viitoare, o fi săptămâna cealaltă, dar eu cred că acel cuvânt pe care și l-a dat toată lumea, și noi, pe de-o parte, și conducerea companiei de altă parte, ministerul de altă parte, trebuie să fie respectat. Să fie sfârșitul de an așa cum credem noi că ar trebui să fie pentru colegii noștri mineri și energeticieni”, a precizat Jan Popescu.




