Jan Popescu susține că există în continuare o problemă în cadrul comisiei de negociere din partea sindicatelor generată de faptul că liderul Sindicatului Energia Rovinari vrea să facă parte din comisia mixtă. Federația Energetica îl are ca reprezentant pe vicepreședintele Paul Constantinescu. Vicepreședintele SMEO susține că sindicatul pe care-l conduce Constantin Mitrescu nu mai are 850 de membri, ci aproximativ 450, ca atare, Federația Energetica nu îndeplinește condițiile pentru a avea doi reprezentanți la masa negocierilor. “Încă o data suntem în aceeași situație. Am negociat, săptămâna trecută, aceste creșteri salariale, aceste articole care trebuie introduse în contractul colectiv de muncă fără prezența colegului Mitrescu, nu face parte din comisia de negociere. Noi am transmis că, săptămâna aceasta, Federația Energetica, Paul Constantinescu, trebuie să vină cu mandat de semnare a actului aditional. Paul Constantinescu este vicepreședintele Federației Energetica, care a semnat toate contractele colective de muncă, actele adiționale, în ultimii 6 ani, nu cred că va pune în pericol creșterile salariale, bonusurile doar pentru că Mitrescu nu face parte din comisia de negociere a contractului colectiv de muncă. Și președintele nostru a transmis că nu este problema noastră și a celorlalte federații cum se rezolvă problema Sindicatului Energia Rovinari. Ce pot să spun este că am văzut cum încerca un coleg să spună că ei, cu 800 de membri, nu au loc la masă și FNME a introdus în locul lor un coleg care are 50. Și aici spun cu toată responsabilitatea că, atunci când Sindicatul Energia Rovinari aveau 800 de membri de sindicat, trăia mama mea și este la latitudinea fiecărei federații pe cine introduce în comisia de negociere din partea federației. Ei nu mai au de foarte mult timp atâția membri, dacă mai au 450, e bine”, spune Jan Popescu.
Cer lefuri mai mari de la 1 ianuarie
Liderii federațiilor din CE Oltenia solicită majorări salariale pentru mineri și energeticieni de la 1 ianuarie 2023. În plus, vor ca administrația companiei să împartă 10% din profit angajaților. Sindicaliștii cer ca energeticienii din termocentrale să beneficieze și ei de câte 10 zile suplimentare de concediu. “A rămas ca, săptămâna aceasta, să fie încheiat un act adițional la contractul colectiv de muncă cu ce am solicitat. Adică, am solicitat participarea salariaților noștri la profit, pentru că este normal. Societatea are un profit pe care președintele Directoratului l-a transmis. Este normal, pentru că acest profit a fost făcut prin munca și efortul colegilor noștri mineri și energeticieni. Am solicitat ca, de la 1 ianuarie, creșterea salarială să fie făcută exact cu diferența care va fi data de către Guvernul României pentru salariul minim pe economie și avem încă 2 solicitări. Și aici am mulțumit colegilor mei din FNME și Federația Națională Univers pentru ca și salariații din sucursalele energetice să beneficieze de 10 zile suplimentare la concediu, așa cum beneficiază și colegii din minerit. Este o dreptate morală. Așteptăm ședința de săptămâna aceasta și nu credem că va pune cineva în pericol drepturile salariaților CEO pentru niște orgolii mărunte”, a conchis liderul SMEO.