Dezvăluiri

Niculina Stoican, în lacrimi: „Eu și Mîțu Stoian am avut o relație dincolo de lume!”

Niculina Stoican a vorbit, joi, în platoul emisiunii lui Cătălin Măruță, la ProTV, despre moartea prietenului și colegului său de breaslă, Petrică Mîțu Stoian. Cu ochii în lacrimi, îndrăgita solistă a povestit care a fost relația ei cu artistul, la o zi după ce acesta a fost înmormântat. Niculina Stoican a dorit să lămurească, în acest fel, acuzațiile conform cărora regretatul artist s-ar fi pensionat de la Ansamblul Folcloric ”Maria Tănase” din cauza ei, dar și că l-ar fi umilit, din postura sa de manager al instituției.

Niculina Stoican a mărturisit că știa de problemele de sănătate pe care le-a avut Petrică Mîțu Stoian, cu inima, operația la rinichi, înainte de a se îmbolnăvi de COVID-19.

”Da, știam că s-a operat, dar nu povestea niciodată cât este de grav și nu pentru că n-ar fi vrut, ci pentru că el avea un fel de a spune lucrurile ”E, m-am operat, dar sunt bine, am trecut, eu sunt bine, am problem cu inima, dar sunt bine”, era felul lui de a trata lucrurile”, a spus solista.

Îndrăgita solistă a lămurit și speculațiile pe marginea unur așa zise certuri pe care le-ar fi avut cu Petrică Mîțu Stoian.

”Noi nu ne-am certat niciodată. Noi să stăm față în față și să ne jignim, niciodată. Că am avut tot felul de divergențe, nu pot fi ipocrită, ne ciondăneam pe diverse lucruri. (…) N-am mai vorbit cu el de la Festivalul ”Maria Tănase”, a adăugat artista care a citit, în timpul emisiunii, mai multe schimburi de mesaje cu fostul său coleg.

Niculina Stoican a povestit care a fost relația sa cu Petrică Mîțu Stoian și mai ales despre parcursul carierei lor împreună, la Ansamblul ”Doina Gorjului”.

”Eu am avut părticica aceea din sufletul lui pe care el n-a dat-o nimănui decât mie. Noi am avut o relație dincolo de lume”, a adăugat, printre lacrimi solista.

Niculina Stoican a spus că va apela la instanță, întrucât consideră că nu i s-au adus doar ei acuzații, de către impresarul regretatului artist, în aceste zile, ci și instituției pe care o conduce.

”A spus că nu mai vrea să îi spună nimeni ce are de făcut: că a obosit. A zis: aici trebuie să vin la program, dacă este o zi cu spectacole și poate eu nu vreau să vin! Trebuie să mă lași și să mă înțelegi. Eu l-am înțeles. Nu am spus că relația noastră a fost nmai lapte și miere, dar niciodată nu ne-am certat, nu ne-am adus injurii.

Eu mi-am asumat ce am declarat, trebuie cumva lamurită această problemă (despre acuzațiile care i s-au adus din partea impresarului lui Petrică Mîțu Stoian – n.r), pentru că mi s-au adus injurii, mie și instituției, vom face demersurile necesare ca instanța sa le lamurească. Se va lamuri.

Este atacată instituția, un mod de a gestiona instituția. Noi suntem acolo bugetari, nu ne putem juca cu banii pe care îi primim de la buget, dumnealui poate sa spuna ce își dorește”, a declarat interpreta.

Mircea Andrei

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *