
Liderii de sindicat din cadrul Complexului Energetic Oltenia și administrația companiei energetice vor avea miercuri o nouă rundă de negocieri pentru Contractul Colectiv de Muncă al minerilor și energeticienilor. Cele două părți nu au ajuns la un numitor comun și au cerut un punct de vedere al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, pentru a vedea dacă documentul respectiv poate fi semnat sau prelungit înainte de aprobarea bugetului CE Oltenia. Sindicaliștii nu au de gând să renunțe la numărul maxim de salarii compensatorii care s-ar acorda angajaților producătorului de energie în caz de disponibilizare colectivă. În prezent, numărul maxim de plăți compensatorii este de 24. „Miercuri urmează să ne întâlnim cu administrația Complexului Energetic Oltenia. Noi nu suntem dispuși să acceptăm scăderea numărului de plăți compensatorii. În niciun caz nu vom accepta așa ceva. Numărul maxim de salarii compensatorii este de 24”, a declarat președintele Sindicatului Mine Energie Oltenia, Gabriel Căldărușe.
Ajutoare pentru angajații cu probleme de sănătate
Cele două părți vor acorda, cu această ocazie, și ajutoare financiare pentru minerii și energeticienii care suferă de diferite boli. În ultimii ani, tot mai mulți angajați ai Complexului Energetic Oltenia s-au îmbolnăvit.




