Sindicaliștii nu au fost contactați de reprezentanții Complexului Energetic Oltenia pentru a avea o întrevedere, în urma solicitării trimise. Reprezentanții salariaților așteaptă încă un răspuns oficial, însă nu exclud varianta să înceapă protestele chiar mai repede decât termenul de 10 zile înaintat. O parte din liderii de sindicat vor purta discuții, în această zi, pe marginea acestui subiect și vor hotărî dacă o să înceapă acțiunile de stradă mai devreme decât era prevăzut. „Nu am primit niciun semn, pentru că știu că domnul Plaveti este în concediu și cred că și domnul Trufelea. Așteptăm 10 zile, noi respectăm regulile, chiar dacă alții nu le respectă. Mâine o să avem o întâlnire cu colegii din cele două federații să vedem ce decizie luăm. Decizie în sensul că nu vreau să fac protest cum fac alții pe Facebook, să-i adun de pe acolo și să-mi vină 100 de oameni. Protest realizat de federații cu șefii grupelor sindicale cu activiștii sindicali, așa cum trebuie să fie făcută o astfel de manifestare. Problema este că, este o lipsă de reacție din partea companiei la ce apare în spațiul public. Sunt anumite personaje care bat câmpii, iar compania ar trebui să aibă o reacție, pentru că dacă nu are reacție, atunci lumea o să-i creadă pe cei care aruncă tot felul de mesaje în spațiul public”, spune președintele Federației Naționale Mine Energie, Dumitru Pîrvulescu.
Ce solicitări au liderii de sindicat
Solicitarea sindicaliștilor a apărut imediat după ce în spațiul public au apărut informații despre înființarea unei filiale de lignit ce ar urma să fie aprobată în ședința AGEA. Reprezentanții salariaților doresc explicații din partea conducerii Complexului Energetic Oltenia despre ce presupune acest lucru, mai ales că au apărut informații potrivit cărora, filiala respectivă ar urma să aparțină de Minprest, iar oamenii se tem că ar putea să-și piardă din drepturile financiare, dar și condițiile speciale de muncă.