Editorial

Nu mai merge treaba cu 3.200 de primari!

Toată lumea se întreabă de ce nu merge treaba în România? Doar o analiză factuală ar putea scoate în evidență câteva lucruri interesante pentru zilele noastre. Avem în momentul de față organizarea administrativ-teritorială pe județe, decisă în anul 1968. Adică acum 56 de ani, când realitățile statului, demografice, economice și sociale erau altele. Eram în plin socialism și comunism. Nicolae Ceaușescu devenise șef al statului și era secretar general al Partidului Comunist Român. Țara noastră nu avea industrie și era în fața unor realități economice și sociale dure, chiar șocante, pe alocuri. În multe regiuni ale țării nu exista niciun fel de infrastructură: drumuri, iluminat, platforme industriale, zone urbanizate și altele. Nicolae Ceaușescu devine șef al statului în 1967 și dispune reorganizarea administrativă a țării de la regiuni în județe, după numai un an de zile. Și de atunci au fost foarte mici modificări. Poate unele comune au devenit orașe, unele orașe au devenit municipii și a mai apărut un județ, două. În rest, trăim după aceeași planificare administrativă ca acum 56 de ani. Or, în 56 de ani s-au schimbat foarte multe în România, din multe puncte de vedere. Dincolo de modificările de sistem politic și economic, este clar că lucrurile nu mai stau ca acum peste o jumătate de secol și clar că nu stau ca acum 34 de ani, când s-a produs schimbarea de regim politic și trecerea de la o economie centralizată la una de piață, bazată pe cerere și ofertă și pe altele achiziții ale unui sistem democratic sau ce o fi.

În primul rând, realitățile sociale și cele demografice(reducerea masivă a numărului de locuitori) nu mai reflectă, în 2024, realitatea din 1968 și realitatea din 1989 și nici realitatea din 2000. Foarte multe transformări au avut loc în ultimele zeci de ani și este clar că multe din structurile de organizare administrativă de acum nu mai corespund realităților zilelor noastre. Discuția privind reforma administrației publice locale și reorganizarea administrativ-teritorială sunt teme aduse mereu în atenție în ultimii 34 de ani și mai ales din patru în patru ani, când mulți candidați și partide au venit cu tema respectivă. A fost doar o temă efemeră de campanie și, ulterior, a fost abandonată.
Din când în când câte un premier mai proaspăt a venit și a vorbit despre necesitatea reorganizării structurilor administrative și despre reforma profundă a statului. Motivele abandonării rapide a subiectului sunt foarte simple, deși tema este de mare actualitate și atractivitate la public. În primul rând, o reformă instituțională profundă nu este ușor de făcut. În primul rând este nevoie de un consens la nivel politic, vorba lui Ion Iliescu. Dacă partidele ar conveni asupra unor teme majore de interes pentru țară și nu s-ar abate de la un fir roșu cu teme de interes general și care să fie asumate total de toate partidele, atunci ar fi îndeplinită o condiție de bază. De aici s-ar putea construi mai multe proiecte privind reformarea statului în câteva componente esențiale ale sale. Cea mai importantă este cea politico-administrativă.

În al doilea rând, partidele și liderii politici doar au zgâriat pojghița reorganizării administrativ-teritoriale și politice. Și-au dat seama rapid că nu este în interesul lor să piardă următoarele lucruri. Atenție mare! În momentul de față avem așa: 41 de judeţe, 320 de oraşe, din care 103 cu rang de municipiu şi 2.854 comune, formate din 12.951 sate; 41 de președinți de consilii județene 3.180 de primari, 40.022 de consilieri locali și 1.338 de consilieri județeni. Hai să nu ne mai aducem aminte de cei 300 de parlamentari, că totul devine o mare lehamite și toate partidele ar fi pierdut mai mult de jumătate dintre parlamentari și jumătate din activul de partid răsplătit cu zeci de mii de funcții alese. Nu mai punem la socoteală de personalul din administrație care trage de regulă cu Puterea, oricare ar fi aceasta.

Totul ar trebui să fie făcut profesionist și, dacă s-ar face reforma statului și reorganizarea administrativ-teritorială, din 41 de președinți de CJ ar rămâne 12 președinți de regiuni. Din 3.180 de primari poate ar rămâne numai 1.000. Din 40.000 de consilieri locali poate ar rămâne 13.000. Din 1.338 de consilieri județeni ar rămâne poate 600 de consilieri regionali. Ar dispărea aparate întregi de bugetari care ar putea fi integrați în alte sectoare deficitare, cum ar fi atragerea de fonduri europene. Și pe rând, din 466 de parlamentari să mai rămână nu 300, ci 250. Și tot așa. Dar puterea e cea mai grea boală pe care o are un politician.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *