Politică

Nume cu rezonanță, pe lista PSD pentru Consiliul Județean! Cosmin Popescu: „Alături de tine” nu este doar un simplu slogan, este felul meu de a fi!

Președintele în exercițiu al Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, și-a depus, marți, 18 august a.c., candidatura pentru un nou mandat la conducerea instituției, susținut de organizația județeană a PSD. Lista social-democraților care au intrat în cursa electorală pentru un post de consilier județean, cea care a generat mai multe dispute în interiorul organizației, conține nume noi ale unor personalități cu notorietate în județ, dar și pe cele ale unor personaje cu vechime în administrația publică.

Cosmin Popescu vizează al doilea mandat în funcția de președinte al Consiliului Județean Gorj și este candidatul cotat cu cea mai mare șansă să câștige competiția electorală. Popescu este președinte executiv al PSD Gorj, iar în trecut a deținut portofoliul de secretar de stat în Ministerul Economiei, a fost deputat și președinte al PDL Gorj și se bucură de susținerea multor primari din județ, chiar și de la alte partide.

Alături de Cosmin Popescu, pe lista PSD pentru Consiliul Județean Gorj se află fostul prefect Cristinel Rujan, medicul ortoped Bogdan Niculescu, actualul vicepreședinte al instituției, profesorul Gheorghe Nichifor, profesorul Dorin Tașcău, directorul Colegiului Național „Tudor Vladimirescu”, secretarul executive al PSD Gorj, Anca Bordușanu, fostul președinte al CJ Gorj, Ion Călinoiu, liderul Sanitas, Valentin Popa, inginerul Marius Negru, angajat al Hidroelectrica, Fostul primar al municipiului Motru, Dorin Hanu, fostul director al Minprest Serv SA, Gabriel Giorgi sau inginerul Constantin Bucălăete.

Popescu a amintit faptul că a fost alături de toți primarii din județ, indiferent de coloratura politică, atunci când aceștia au cerut sprijin pentru comunitățile pe care le conduc.

”Mi-am depus candidatura pentru un nou mandat la președinția Consiliului Județean Gorj, având alături o echipă de consilieri județeni competenți, oameni de excepție, adevărați profesioniști în domeniile în care activează. „Alături de tine” nu este doar un simplu slogan, este felul meu de a fi! Am fost alături de tot ce înseamnă comunitate locală, indiferent de coloratura politică.Am fost alături de toți cetățenii din județul Gorj, atunci când comunitatea locală a cerut un sprijin, financiar sau de legalitate și așa voi face și de aici înainte”, a afirmat Cosmin Popescu.

 

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *