Știri externe

O casă de nici 20 de mp din Londra se vinde cu prețul unui castel din Franța

Pentru zeci de mii de londonezi, cumpărarea unei case în capitala britanică va rămâne doar un vis. Ca în multe alte orașe mari, prețurile au luat-o razna, iar cel mai bun exemplu în această direcție este o „ofertă” recent apărută pe piață.

O proprietate care nu are nici măcar 20 de metri patrați tocmai a fost scoasă la vânzare pe Stewart’s Grove, cartierul Chelsea. Însă poate fi numită cu greu casă, deși ea este structurată astfel.

În anunțul de vânzare, proprietatea a fost denumită „Sală de recepție”, potrivit My London.

Un londonez care ar plănui să se mute în această „casă” află din anunț că are la dispoziție o cameră care poate fi dormitor și sufragerie în același timp și „facilități” de bucătărie și toaletă. Încăperea are 5/ 3,8 metri, cam cât un garaj auto.

„Casa” nu are grădină în față sau în spate, iar intrarea în interior se face direct de pe trotuar.

De asemenea, potențialii cumpărători află că proprietatea „are nevoie de renovare”.

Toate aceste „facilități” pot fi achiziționate cu suma de 395.000 de lire sterline, adică peste 460.000 de euro. Cu același preț a fost pus la vânzare și un „mini-castel” în stil Art Deco, în Franța, cu suprafață locuibilă de aproape 200 mp și un teren de aproape 2 hectare.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button