
Poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Urbană Timişoara au fost sesizaţi, luni dimineaţa, prin apelul la 112, cu privire la un incident petrecut la un liceu cu program sportiv din Timişoara, unde o elevă de 14 ani ar fi ingerat, în timpul orelor, mai multe comprimate medicamentoase.
Poliţiştii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului, unde se afla şi un echipaj medical, minora fiind transportată la spital în vederea investigaţiilor medicale.
„Fetiţa de 14 ani a ingerat nouă comprimate de Nurofen. Este stabilă hemodinamic compensată, fără probleme. Nu s-au făcut spălături gastrice. A fost trimisă către Neuropsihiatrie Infantilă”, a explicat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, dr Iulia Bagiu.
Poliţiştii efectuează verificări în vederea stabilirii tuturor cauzelor şi împrejurărilor producerii incidentului, arată o informare de presă a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş.
Şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş, Aura Danielescu, a precizat că a fost informată despre caz şi aşteaptă să primească mai multe detalii.




