
În urma accidentului produs în această seară în cartierul Ursați de lângă Târgu Jiu o femeie în vârstă de 54 de ani a ajuns l spital. „Din cercetările efectuate de polițiști la fata locului a reieșit faptul că în timp ce un tânăr de 22 de ani, din comuna Stănești, conducea un autoturism pe DJ 664 A , în afara localității Stănești, nu ar fi păstrat o distanta regulamentara in mers fata de autoturismul condus în fața sa de o femeie 39 de ani, din municipiul Târgu Jiu, intrând în coliziune cu acesta. În urma impactului, o femeie de 54 de ani, pasageră a suferit leziuni și a fost transportata la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpa” a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.




