O femeie de 103 ani, care locuiește în provincia Bari, Italia, a primit un telefon de la un bărbat care s-a prefăcut că este fiul ei și care i-a spus că are nevoie de ajutor pentru că a ajuns în nişte încurcături. Apoi un complice a venit la ea acasă și a luat tot ceea ce femeia avea mai de preţ.
Potrivit celor relatate de fiul bătrânei, care a depus plângere la poliție, femeia a primit un telefon de la un necunoscut care, dându-se drept fiul ei, i-a cerut bani și i-a spus că ar fi avut probleme, relatează La Repubblica.
În timpul convorbirii telefonice, victimei i s-a mai spus că o persoană va ajunge acasă la ea pentru a lua cât mai multe bunuri de valoare care serveau pentru a-și salva fiul. Pensionara speriată a predat tot ce avea acasă, adică bani și toate bijuteriile.
Carabinierii au deschis o anchetă, în cadrul căreia cercetază cazul, estimează valoarea bunurilor furate şi încearcă să identifice escrocii.