
Carburanții s-au scumpit în această noapte, pentru a 5-a zi consecutiv, benzina standard sărind de 9 lei/l în toate stațiile din Capitală, cu excepția celor Socar, iar motorina standard îndreptându-se la rândul său accelerat către pragul de 10 lei/l, depășit deja de cea premium. Liderul pieței, OMV Petrom, a majorat acum prețul diesel-ului cu 15 bani/l, iar pe cel al benzinei cu 10 bani/l atât în stațiile Petrom, cât și în cele OMV, scumpirile din ultima săptămână ajungând la 80, respectiv 58 bani/l, relevă datele analizate de Profit.ro.
În urma majorării din această noapte, motorina standard costă 9,72-9,75 lei/l în stațiile Petrom și 9,88 lei/l în cele OMV, iar benzina standard 9,04-9,06 lei/l în stațiile Petrom și 9,17 lei/l în cele OMV. Sâmbătă dimineață se mai poate cumpăra benzină standard mai ieftină de 9 lei/l doar în stațiile Socar, prețurile din stațiile Lukoil, MOL, Rompetrol, Petrom și OMV fiind superioare acestui prag. De altfel, cei mai ieftini carburanți din București mai pot fi găsiți în cele 3 stații Socar, după care în cele ale liderului pieței, Petrom.



