
O tânără de 26 de ani a murit după o lună și jumătate de internare, iar familia acuză o infecție intraspitalicească.
La sfârșitul lunii noiembrie, tânăra de 26 de ani a fost operată la Spitalul de Urgență din Galați de pancreatită acută. Rudele spun că, după intervenția chirurgicală, fata părea că își revine foarte bine.
Familia și iubitul tinerii aduc acuzații grave cadrelor medicale.
”A fost dezastru! Nu aveau grijă de ea, nu știau să pună o perfuzie, nu știau să facă o injecție. Mâinile ei erau vinete de ziceai că-i bătută, legată de pat, plină de vânătăi. După ce s-a infectat cu clepsiela nu-și mai revenea. Se simțea o zi bine, trei rău, două bine, trei rău. Până să ia infecția ea mergea, se plimba, mânca. Când a luat infecția, intestinele s-au blocat, nu a mai mâncat câteva zile”, spune Emil Murariu, iubitul victimei
Pentru că starea femeii se degrada de la o zi la alta, rudele au cerut transferul la Spitalul Fundeni din capitală. Din păcate, era deja prea târziu. Medicii din București nu au mai putut face nimic pentru salvarea tinerei.
Cazul a intrat acum în atenția autorităților. Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați a deschis o anchetă.




