Dezvăluiri

OFICIAL! Polițiști gorjeni CERCETAȚI DISCIPLINAR, după crima de la Baia de Fier!

Conducerea Poliției Române a dispus declanșarea cercetării disciplinare pentru 13 polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, după ce, la jumătatea lunii iulie, Corpul de Control al IGPR a efectuat verificări, cu privire la respectarea îndatoririlor de serviciu și modul de acțiune al polițiștilor gorjeni, în cazul uciderii tinerei de 19 ani, de la Baia de Fier, crima fiind descrisă, cu lux de amănunte, în timpul a trei apeluri la Serviciul de urgență 112.

Poliția Română a comunicat, oficial, jurnaliștilor GorjOnline.ro, primele măsuri, după verificările Corpului de Control trimis la Gorj, chiar a doua zi după comiterea crimei odioase de la Baia de Fier: 13 polițiști, cercetați disciplinar.

”La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj s-au derulat acțiuni de verificare și control, în conformitate cu dispoziția conducerii Poliției Române. La finalizarea acestora, conducerea Poliției Române a aprobat, în temeiul prevederilor Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, declanșarea cercetării prealabile față de 13 polițiști, în vederea stabilirii existenței/inexistenței unor abateri disciplinare”, se arată în informarea IGPR.

Reamintim că, în noaptea de 14/15 iulie, Raimond Călin Căldăraru, un tânăr, în vârstă de 20 de ani, din Bengești, a ucis-o, cu mai multe lovituri de cuțit, pe fosta sa iubită, Denisa Ionela Martin, o fată de 19 ani, din Baia de Fier.

Dinamica omorului a fost descrisă în trei apeluri la 112, efectuate într-un interval de 9 minute, practic ultimele din viața Denisei Martin și, totuși, criminalul a reușit să parcurgă 51 de km, până la Tg-Jiu fără să fie oprit de vreun echipaj de poliție.

A doua zi, după crima care a cutremurat o țară întreagă, a apărut, pe surse, informația că la Gorj a descins Corpul de Control al IGPR. Ulterior, deși erau vehiculate unele destituiri, începând cu șeful Postului de Poliție Baia de Fier, șeful Poliției Oraș Novaci și până la șefi ai unor servicii din IPJ sau chiar la vârful poliției gorjene, doar inspectorul șef Decebal Drăghiea a fost detașat, pentru șase luni, și mutat în poziția de director adjunct la Centrul de Formare și Perfecționare a Polițiștilor „Nicolae Golescu” Slatina.

Așa zisa detașare pare mai mult a fi un fel de protecție pe care MAI i-a oferit-o lui Drăghia, fiind ”extras” din atmosfera tensionată pe care a creat-o și întreținut-o, prin lipsa de autoritate, la vârful IPJ Gorj.

Articole asemănătoare:

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button