Primăria Motru va deveni independentă energetic după ce va realiza un parc fotovoltaic pe o suprafață de 5000 de metri pătrați. Autoritățile locale au întocmit documentația pentru a obține finanțarea acestei investiții. În cel de-al doilea municipiu al județului Gorj, vor mai fi construite, de firme private, încă două parcuri fotovoltaice, la Însurăței și la ieșirea din oraș, spre comuna Samarinești.
“Suntem pregătiți să avem toate documentele. Sper și așa se pare că, în următoarea perioadă, APM va da drumul la un set de alte proiecte pentru parcuri fotovoltaice. Și la această investiție a fost mult de lucru din partea documentelor. Singura zonă pretabilă este zona de izlaz, unde am ales-o, 5000 de metri pătrați, a trebuit să luăm avizele, să facem dezmembrările, să facem proiectul, suntem pregătiți cu toate cele necesare, doar să găsim sursa aceasta de finanțare, să depunem, sper eu, pe AMP, proiectul pentru parcul fotovoltaic. Primăria municipiului Motru are un parc și am emis deja 2 autorizații de construire pentru încă două parcuri pentru persoane juridice cu dimensiuni destul de mari, nu știu acum să spun exact câți megawați, dar este clar că este întinderea pe vreo 10-12 hectare a fiecăruia. Sunt 2 persoane juridice, dintre care pentru una am emis autorizația de construire pentru 2 loturi de astfel de parcuri fotovoltaice, iar cea de-a doua societate este la faza de autorizare, a solicitat certificatul de urbanism în vederea emiterii autorizației de construire și să înceapă lucrările și la cele 2 parcuri fotovoltaice. Este important că sunt pe niște zone care erau neproductive, una la ieșire din localitate spre Samarinești și una în zona Însurăței. Practic, este benefic și pentru localitate și pentru sistemul energetic și sunt investiții importante”, a precizat edilul.