Dezvăluiri

Părinții absolvenților de la CNTV Târgu Jiu, REVOLTAȚI! Nu pot participa la absolvirea, în aer liber, fără vaccin sau test PCR

Părinții absolvenților Colegiului National Tudor Vladimirescu din municipiul Târgu Jiu au fost anunțați de reprezentanții școlii că festivitatea de absolvire va avea loc pe 13 iunie, pe stadionul municipal, dar nu toți pot participa. Mai exact, părinții trebuie sa prezinte un test PCR, care costa aproape 300 de lei, pentru a sta pe stadion, cu maxim 72 de ore înainte de eveniment. Părinții spectatori pot intra fără probleme la festivitate dacă sunt vaccinați. Măsura revoltă părinții care sunt obligați să aibă pe 13 vaccinul făcut, inclusiv rapelul. De altfel, trebuie să treacă zece zile de la rapel pentru a intra pe stadion.

,,Practic, dacă nu suntem vaccinați sau daca nu prezentam un test PCR( 300 lei), nu avem voie sa participam la festivitatea de absolvire care va avea loc in aer liber! Oare toți profesorii sunt vaccinați?! Noi ca părinți suntem discriminați, nu”, spune un părinte al unui absolvent de la CNTV.

Și acuzele nu se opresc aici. „Ce putem face în situația aceasta, nu sunt decât 2 părinți vaccinați, iar restul trebuie sa scoatem din buzunare între 250-300 lei pentru testul PCR ( sa mai fie și surpriză că iese pozitiv) ca să fim alături de copiii noștri la absolvire”, susține un alt părinte.

„Varianta cea mai bună este, în acest caz vaccinarea, dar nu toți vor sa se vaccineze si cat mai repede ca sa fie minim 10 zile de la rapel! Deci, uitați cum devine vaccinarea obligatorie atingând-ne în punctul cel mai slab, copiii noștri!”, spune și o mămică.

Măsurile în cauză nu este exclus, să se adreseze și studenților.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *