Autoritățile locale vor încadra patru salvamari pentru bazinul acoperit de înot de la Târgu Jiu. Personalul va lucra în ture de câte două persoane. Încadrarea de personal de salvare este o condiție obligatorie pentru funcționarea unor astfel de obiective, mai ales că este vorba de un bazin didactic.
Aici se vor afla la orele de înot sute de elevi de pe raza municipiului Târgu Jiu. De altfel, până la ora 16,00 bazinul va putea fi folosit gratuit de elevii însoțiți de profesori, în cadrul orelor de sport. Accesul în incintă se va face în baza unor programări. După ora 16,00 accesul va fi pe bază de taxă. Pentru cele patru posturi de salvamar sunt 8 candidați. Deschiderea Bazinului de înot este programată de luna viitoare.