Actualitate

Paturi noi de tip ATI la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu

Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu va beneficia în curând de 20 de paturi tip ATI. Zece dintre ele au intrat deja în posesia unităţii medicale, iar restul de zece vor ajunge până la finalul acestei săptămâni.

Paturile au toate dotările necesare pentru tratarea pacienților cu afecțiuni grave, inclusiv a celor infectați cu noul coronavirus.
Acestea au fost achiziţionate în cadrul unui program finanțat de către Banca Mondială și derulat de către Ministerul Sănătății.
Totodată, vor fi achiziționate alte noi ventilatoare pentru unitatea medicală care vor ajunge tot săptămâna aceasta la spital. Este vorba de opt echipamente pentru respirat.
Încă de la începutul pandemiei Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu a beneficiat de trei tuneluri pentru dezinfecție primite în urma unei sponsorizări de la Ordinul Asistenților Medicali Gorj.
Tunelurile pentru dezinfecție sunt instalate la trei secții: Dermatologie, Balneologie și Neurologie, deoarece este nevoie de circuite separate la toate secțiile unde există pacienți COVID sau suspecți COVID.
Acestea contribuie la implementarea măsurilor igienico-sanitare pentru prevenirea răspândirea coronavirusului.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *