Dezvăluiri

Pensionarea anticipată. Primele DECIZII emise pe Legea nr.197/2021. Deputat: Acum, NU mai e poveste

Deputatul Radu Miruță anunță că, la Hunedoara, câteva persoane, au primit decizii favorabile de pensionare în baza Legii nr. 197/2021 din partea Casei de Pensii.

Radu Miruță susține că minerii și energeticienii care se pensionează pe Legea nr.197/2021 încasează pensii mai mari decât cei care ies la pensie pe Legea nr.74/2022. Deputatul a făcut calcule după ce un angajat de la Termocentrala Mintia a primit decizie de pensionare pe primul act normativ intrat în vigoare anul trecut. Potrivit parlamentarului de Gorj, pensia este mai mare cu 2000 de lei. „Având în vedere că au fost procese câștigate pentru astfel de situații, deciziile primei instanțe sunt executorii, iar casele de pensii n-au avut încotro și au executat ceea ce au spus judecătorii. Adică, au emis alte decizii de pensionare care țin cont de Legea 197. Sunt deja câteva emise în Hunedoara. Se emit, săptămâna asta, altele, pentru că a durat până când casele de pensii au luat act de decizia tribunalelor. Pe Legea 197, pentru prima oară vedem cum arată aceste beneficii în termeni de bani. Și am făcut o comparație. Pentru o persoană care a lucrat 31 de ani, e vorba de un angajat al Termocentralei Mintia, la 53 de ani, cu un salariu aproximativ de 4000 de lei, a primit o pensie de 6100 lei. Am luat o situație similară cu un angajat din Gorj care a ieșit la pensie pe Legea 74 și care a primit 4700 lei. Deci, e o diferență de 2000 de lei în condiții similare, pentru că se raportează la alt indice și pentru că Legea 197 ține cont și de perioada 2001-2021. Acum, nu mai e poveste, e decizie primită de oameni. Sunt situații în care au fost maiștri, care au avut funcții de conducere, iar pensiile sunt mult mai mari de 6700 lei. Dacă este să ne raportăm la a avea grijă de oameni și a face dreptate acestor oameni, haideți, să ne uităm la ce beneficii li se întorc, că restul sunt povești”, a conchis deputatul USR.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *