
Conform informațiilor obținute de GorjOnline, verificarea a fost făcută de reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Gorj, pe 15 septembrie a.c., în cadrul acțiunilor de monitorizare a calității apei furnizate prin sistemele centralizate. Inspectorii au constatat că în comuna Roșia de Amaradia există un sistem centralizat de alimentare cu apă care nu este înregistrat la DSP Gorj, iar administrația comunei nu ar fi prezentat nici documentele necesare pentru luarea acestuia în evidență.
Rețeaua de alimentare cu apă nu deține autorizație sanitară de funcționare, iar autoritatea locală nu ar fi solicitat vreodată emiterea unei asemenea autorizații. Totodată, nu există un contract pentru monitorizarea apei potabile și nu a fost întocmit dosarul privind zonele de aprovizionare.
Grav este că apa furnizată consumatorilor nu ar fi dezinfectată, calitatea ei nu ar fi verificată, iar autoritățile locale nu ar deține buletine de analiză nici pentru rețeaua centralizată, nici pentru fântânile aflate pe domeniul public, conform surselor citate. Mai mult, inspectorii de sănătate publică au descoperit că persoana desemnată să răspundă de alimentarea cu apă nu ar avea cursurile de igienă și fișa de aptitudini cerute pentru această activitate.
Inspectorii ar fi cerut să vadă stația de tratare și treptele prin care ar trebui să treacă apa înainte de a ajunge la consumatori, însă accesul le-ar fi fost refuzat pe motiv că stația nu este încă funcțională. Cu alte cuvinte, apa este distribuită, dar instalația destinată tratării ei nu funcționează și nu există analize care să arate dacă aceasta poate fi consumată în siguranță.
Din discuțiile purtate cu primarul Liviu Cotojman ar fi rezultat că apa din rețea este folosită ca apă menajeră atât de gospodării, cât și de instituțiile publice din localitate, inclusiv de școli și cabinetul medical, însă o asemenea explicație nu înlătură obligațiile privind controlul calității, atât timp cât apa ajunge printr-un sistem centralizat la populație și la instituții.
Aceleași surse susțin că primarul Cotjman a avut o atitudine necorespunzătoare față de inspectorii DSP Gorj și a refuzat constant colaborarea privind intrarea în legalitate a sistemului de alimentare cu apă, deși aceștia i-au semnalat faptul că are răspunderea directă pentru asigurarea calității apei furnizate cetpțenilor comunei.
La Roșia de Amaradia sunt aproximativ 3.000 de consumatori, iar lipsa dezinfecției, a analizelor și a supravegherii sanitare poate crea un risc ridicat de îmbolnăvire, afirmă specialiști în sănătate publică.




