Ultima oră

Persoanele aflate în carantină sau izolare vor fi supravegheate electronic

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că a stabilit cu reprezentanţii Guvernului pregătirea unor măsuri de supraveghere electronică, pentru persoanele care se află în izolare sau carantină.

„Am convenit pentru această perioadă să pregătim pentru persoanele care sunt în carantină sau în izolare măsuri de supraveghere electronică, fiindcă este absolută nevoie ca aceste măsuri să fie respectate integral”, a spus şeful statului, la finalul unei şedinţe cu premierul Ludovic Orban, cu miniştrii de Interne, al Sănătăţii şi al Apărării.

Președintele Klaus Iohannis, a anunțat, după întâlnirea pe care a avut-o cu premierul Ludovic Orban și cu mai mulți miniștri din cabinet, că vor fi introduse noi restricții pentru cetățeni. De mâine, românii nu mai au voie să iasă din casă decât pentru urgențe, aprovizionare curentă, sau pentru a merge la serviciu. Președintele a precizat că persoanele peste 65 de ani nu mai au voie deloc să iasă din casăArmata va sprijini poliția pentru a asigura respectarea măsurilor, iar în cazul persoanelor aflate în carantină sau izolare vor fi folosite dispozitive electronice, astfel încât să poată fi controlate.

Iohannis a afirmat că noile restricţii vor fi prevăzute într-o ordonanţă militară, care va fi finalizată marţi, iar restricţiile intră în vigoare de miercuri.

sursa: digi24.ro

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button