
Persoanele cu dizabilități din Târgu Jiu care dețin tichete de parcare pentru mașinile lor sau ale aparținătorilor au ajuns să fie vânate de polițiștii locali. Astfel, cei care dețin astfel de carduri nu găsesc libere în multe cazuri locurile de parcare destinate persoanelor cu dizabilități, pentru că acestea sunt ocupate de către șoferi sănătoși, așa că sunt nevoiți să parcheze pe alte locuri din parcarea publică. Numeroase persoane cu handicap s-au trezit acasă cu înștiințări de la Poliția Locală că au de plătit o suprataxă, pentru că au parcat fără să plătească.
Polițiștii locali nu aplică, însă, în majoritatea cazurilor sancțiuni șoferilor care parchează ilegal pe locurile persoanelor cu dizabilități, dar îi obligă pe aceștia să achite taxe majorate, dacă parchează în parcările cu taxă, deși au în parbriz tichet de parcare.
Daniel Andrei, vicepreședintele Asociației Persoanelor cu Handicap din Oltenia, a spus că se abuzează de folosirea cardurilor: „Avem dreptul de parcare, conform certificatului de handicap, doar că apar anumite abuzuri, în sensul în care există conducători auto care nu au vreo problemă de sănătate, dar iau o legitimație de parcare de la cineva din familie și se folosesc de aceasta (…)
Legea menționează că la fiecare parcare trebuie să existe minim două locuri pentru persoanele cu dizabilități. Problema este sunt persoane care chiar au nevoie de acele locuri de parcare pentru că se deplasează greu, dar vin alți șoferi care au în familia extinsă persoane cu handicap și se folosesc de acel card de parcare. Este un fenomen. Sistemul românesc nu a reglementat un sistem să se verifice cardul respectiv de handicap. Toate cardurile de parcare trebuie să fie editate acum la calculator. Cele care sunt scrise de mână nu mai sunt valabile“.
Polițiștii locali motivează că nu au acum să verifice dacă șoferul care conduce mașina chiar are o problemă de sănătate, iar în aceste condiții tot persoanele cu dizabilități au de suferit.




