Ultima oră

Peste 1.000 de certificate de deces false! Sunt implicați medici care au colaborat, contra cost, cu firme de pompe funebre

Mai mulți medici sunt cercetați pentrru că ar fi întocmit parțial certificatele de deces, care ar fi fost completate, ulterior, de intermediari și reprezentanți ai unor firme de pompe funebre, care îmbălsămau persoanele decedate. Patru persoane au fost reținute.

Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 5, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au pus în aplicare 13 mandate de percheziție domiciliară şi 7 de aducere, într-un dosar penal de fals material în înscrisuri oficiale și fals intelectual, în formă continuată și abuz în serviciu.

Cazul se referă la persoane decedate din cauze naturale, care urmau sa fie înmormântate prin intermediul unor firme de pompe funebre. Familiile decedaților apelau la servicii de îmbălsămare, unde li se promitea că procedura de constatare a decesului poate fi grăbită.

Potrivit polițiștilor, a fost pusă la punct o rețea din care făceau parte și medici, cei care completau certificatele constatatoare de deces în alb, în schimbul unor sume de bani, iar ulterior alte persoane definitivau certificatele respective, mai precis intermediari și reprezentantul unei pompe funebre.

1245 de certificate medicale de constatate a decesului, completate în alb
Astfel, cel care se ocupa cu îmbălsămatul și intermediarii au intocmit și completat 1245 de certificate medicale de constatate a decesului, trecând ei în cuprinsul documentelor mențiuni privind cauzele decesului, ora și locul în care decesul a avut loc.

„Din cercetări, a reieșit faptul că mai multe persoane, ce au calitatea de medici, ar fi întocmit parțial certificate constatatoare a decesului, în scopul obținerii unor sume de bani, care ar fi fost completate ulterior de către intermediari și reprezentantul unei societăți comerciale, cu domeniu de activitate îmbălsămare”, transmite, sâmbătă, Poliția Capitalei.

De asemenea, șapte mandate de aducere au fost puse în aplicare, persoanele vizate fiind duse la audieri, pentru continuarea cercetărilor.

În urma activităților desfășurate, patru persoane au fost reținute (un medic, un îmbălsămator și doi intermediari), urmând a fi prezentate magistraților cu propunere legală.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale – Inspectoratul General al Poliției Române.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *