Ultima oră

Peste 1.100 de consumatori fără energie electrică, din cauza vântului. Intervenţii pe drumurile naţionale

Un număr de 1.110 consumatori din patru localităţi au rămas fără energie electrică, duminică, după ce 13 posturi de transformare au fost afectate de vântul puternic, potrivit informaţiilor transmise de ISU Harghita.

Sursa citată a menţionat că problemele se înregistrează în localităţile Iacobeni, Imper, Plăieşii de Jos şi Plăieşii de Sus.

Echipele de intervenţie acţionează în teren pentru remedierea avariilor şi reluarea alimentării cu energie.

În acelaşi context, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov a anunţat într-o postare pe Facebook că a intervenit pe mai multe drumuri naţionale din judeţele Braşov şi Harghita pentru îndepărtarea arborilor doborâţi de vântul puternic şi a făcut apel la şoferi să circule cu prudenţă în zonele afectate.Judeţul Harghita se află sub incidenţa unui Cod galben meteo până duminică seara, la ora 21:00, fiind prognozate intensificări ale vântului cu viteze de 50-70 km/h, iar la munte, rafalele pot ajunge la 70-90 km/h.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *