
74 de candidați din județul Gorj vor participa marți, 14 iulie, la examenul de Definitivat.
Examenul se va desfășura la Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși“ din municipiul Târgu Jiu. ,,Avem săli echipate cu instalații de aer condiționat și acesta a fost unul dintre motivele pentru care am ales această unitate de învățământ ca centrul de examen. Colegii mei care fac parte din comisia de examen au pregătit sălile unde se vor desfășura examenul. Candidații vor găsi autocolante pe bancă cu un cod și disciplinele la care sunt înscriși să susțină Definitivatul. S-au luat toate măsurile în ceea ce privește organizarea concursului. Sunt sigur că va fi un examen cât mai corect și candidații să scrie pe hârtie ceea ce știu. Este un examen important pentru că în cariera didactică acest examen este obligatoriu și chiar creează o presiune în plus pentru cei care s-au titularizat înainte să aibă examenul de Definitivat, iar în cazul în care nu vor promova examenul de Definitivat o să piardă și titulatura pe care au câștigat o anterior“, a spus Marian Staicu, inspectorul general școlar al județului Gorj.




