Șefii Complexului Energetic Oltenia caută soluții pentru a pune în aplicare Planul de disponibilizări colective din acest an. Potrivit unei estimări a sindicatelor, peste 70% din cele 726 de persoane trecute pe listele de concedieri colective se află fie în concediu medical, fie în concediu de odihnă. Cu toate acestea, planul prevede plecarea celor peste 700 de angajați din companie, începând cu data de 1 iulie.
Intrarea în concediu medical sau de odihnă face imposibilă punerea în aplicare în totalitate a programului de reducere a numărului de salariați. Motivul concediilor medicale și de odihnă este legat de faptul că, la nivelul Complexului Energetic Oltenia, până în data de 20 iulie se acordă prima de Ziua Energeticianului. Prima are o valoare de 1.550 de lei. Viitorii disponibilizați vor să încaseze și prima respectivă, înainte de plecarea din companie. Acest lucru înseamnă rămânerea încă două săptămâni la CEO.