Eveniment

Petre Stăncioi va petrece 22 de ani după gratii! Hotărârea Curții de Apel este definitivă

Curtea de Apel Craiova a stabilit, miercuri, să păstreze, pentru inculpatul Petre Stâncioi, sentința dură de la Tribunalul Gorj. Reamintim că acesta a fost condamnat la 22 de ani se închisoare cu executare de instanța de fond, cu nouă luni în urmă, pentru săvârşirea infracţiunii de răzbunare pentru ajutorul dat justiţiei, raportat la tentativă de omor calificat. Asta, în urma evenimentului de acum doi ani când a tras cu arma în partenerul de viață al fostei neveste.

Doar cinci termene s-au derulat în acest proces penal la Curtea de Apel Craiova, iar sentința definitivă de miercuri este elocventă. Inculpatul este condamnat iar sentința este clară: 22 de ani după gratii pentru ”pistolarul de la Gorj”.

„Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul Stăncioi Petre împotriva sentinţei penale nr. 72 din data de 10.07.2024 pronunțate de Tribunalul Gorj”, este sentința definitivă a Curții de Apel Craiova.

Reamintim că, Tribunalul Gorj l-a condamnat pe Stăncioi, aflat în stare de arest preventiv, la 22 de ani de închisoare, plata a 20.000 de euro daune morale și materiale față de bărbatul asupra căruia a tras cu arma în zona abdomenului și a picioarelor, precum și a cheltuielilor de judecată.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *