Ultima oră

Pieton lovit cu mașina de un șofer beat și lăsat pe o stradă din Târgu Jiu!


În seara de 27 iulie, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apelul 112 de un bărbat care solicita o ambulanță pentru o persoană de sex bărbătesc care era căzută în stradă, pe Centura Narciselor și prezenta leziuni.
La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Biroului de Ordine Publică și Biroului Rutier, care au stabilit că victima, este un bărbat de 48 de ani, din Târgu Jiu, care, în timp ce se deplasa pedestru, pe marginea Centurii Narciselor, din direcția străzii Ciocârlău către strada Unirii, ar fi fost acroșat de un autoturism a cărui marcă, culoare sau număr de înmatriculare nu le cunoaște.
La fața locului s-a deplasat și un echipaj SMURD care l-a transportat pe bărbat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În cursul cercetării locului faptei, polițiștii de ordine publică au găsit un capac de la o oglindă retrovizoare, de culoare vișinie, în proximitatea producerii evenimentului rutier, despre care a reieșit bănuiala rezonabilă că ar putea aparține autoturismului care a provocat accidentul, părăsind locul faptei, fără încuviințarea polițiștilor.
În continuarea cercetărilor, în jurul orei 00.00, polițiștii de ordine publică au identificat, pe strada Lucian Blaga, din localitate, autoturismul implicat în evenimentul rutier, acesta fiind staționat, totodată, identificând și un bărbat de 51 de ani, din Târgu Jiu, care ar fi condus autoturismul în momentul producerii evenimentului rutier.
În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, de către polițiștii rutieri, a rezultat o concentrație de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus spital, pentru recoltarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului și conducerea unui autovehicul, pe drumurile publice, sub influența alcoolului.
„Un bărbat de 48 de ani a fost lovit de un autoturism, în seara de 27 iulie, pe Centura Narciselor din Târgu Jiu. Șoferul a fugit de la fața locului, lăsând victima rănită pe carosabil.
Imediat după apelul la 112, echipajele de poliție rutieră și ordine publică s-au mobilizat, victima fiind transportată, de ambulanță, la spital.
Colegii noștri Manu Dumitru și Daniel Eremia, din cadrul Biroului de Ordine Publică, au avut un rol esențial în desfășurarea anchetei, găsind un element-cheie la locul accidentului – un capac de oglindă retrovizoare, care a dus rapid la identificarea autoturismului implicat.
La doar câteva ore de la sesizare, șoferul – un bărbat de 51 de ani, aflat sub influența alcoolului (0,64 mg/l) – a fost găsit, iar mașina sa identificată pe strada Lucian Blaga din Târgu Jiu.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru:
• vătămare corporală din culpă,
• părăsirea locului accidentului,
• conducere sub influența alcoolului.
Felicitări colegilor pentru implicare și profesionalism! Acțiunea promptă și atenția la detalii au dus la identificarea rapidă a autorului și la tragerea acestuia la răspundere.
Poliția Română reamintește: nu consumați alcool înainte de a urca la volan! Vă puneți în pericol viața și libertatea, dar mai ales viața celorlalți participanți la trafic.”, conform IPJ Gorj.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *