Cum au început să sară micuții piloși cu banii la donații, în timp ce râgâie după atâta îndestulare. Nu cred că se miră cineva dacă unii bugetari au ajuns milionari în euro după o viață lucrată la stat. Nu mai există o țară pe glob cu o asemenea situație. Poate vreuna prin Africa sau prin America de Sud, sau vreun sultanat sau regat prin Asia. În statele așa-zis civilizate, o mare parte a poporului trebuie să aibă acces la un trai normal și nu doar reprezentanții sau păturile sociale favorizate.
În România, lucrul la stat a fost visul multora după 1990 și mai ales al celor care nu au avut prea multă minte și care au avut pile pentru a promova în funcții în sectorul bugetar sau la întreprinderile publice. Da, chiar și la întreprinderile publice, unde numai profesioniștii ar fi trebuit să răzbească, având în vedere economia de piață și faptul că o firmă serioasă nu își permite să plătească atât de mulți sinecuriști. Poate vreo amantă sau vreun amant, sau vreun nepot. Sau mama unei amante. Se practică și în sectorul privat, dar la o scară mult mai mică. Patronul unei firme își angajează beizadeaua la companie pentru că așa vrea el, pentru că beizadeaua nu are chef de muncă sau pur și simplu pentru că sunt banii patronului și face ce vrea cu ei. Dar la stat, de ce e la fel?
Unii ar spune că, din contră, la stat chiar se poate foarte bine în felul acesta, pentru că există instituția răspunderii și nimeni nu a ajuns prea des la pușcărie dacă a furat sau a prăduit statul. A mai fost și administrația publică, unde vorbim de funcții numite sau concursuri aranjate. Mai sunt și întreprinderile publice, unde nimeni nu a răspuns pentru falimentarea unei fabrici care apoi a fost vândută pe un euro. România pare țara unui jaf generalizat în ultimii 35 de ani. În sectorul de stat s-a furat din plin. S-a furat chiar și cu ajutorul legilor. Oare pensiile speciale ce înseamnă, dacă nu furt din bugetul țării? Toate pensiile trebuie să fie plătite pe baza principiului contributivității și nu de la bugetul de stat, sume alocate fără niciun fel de justificare. Sunt pensii de sute de milioane de lei, care nu reprezintă altceva decât furt lună de lună din buzunarul tuturor românilor. Sunt salarii de mii și de zeci de mii de euro plătite lunar, care nu sunt altceva decât furt din buzunarul românilor.
Vă dați seama că și facturile la utilități sunt pline de furturi, cu adaosuri uluitoare și taxe aberante. Să ne gândim și în Sănătate cât de mult se poate fura la externare, cât de mult este încărcată foaia de externare, cu medicamente, tratamente și tot felul de boli. Nu degeaba se spune că în spitalele din România intri cu o boală și ieși cu trei. Uite-așa își umflă deconturile unitățile medicale și casele de sănătate plătesc. Unii spun că se mai fac și verificări, dar să ne gândim, de exemplu, câți bani se fură prin centrele de permanență, cu gărzi plătite cu bani grei pentru somn. Nu mai vorbim de lipsa perpetuă a materialelor sanitare și a medicamentelor din spitale, cu toate că acestea sunt acoperite la fiecare început de an. Este o hemoragie a pierderilor sau a furturilor și pacientul ajunge să fie trimis de fiecare dată la farmacie sau în sistemul privat. Și faptul că pacientul este trimis de la stat la privat este tot un furt, pentru că are asigurarea de sănătate plătită. În mod normal, asigurarea de sănătate ar trebui să acopere servicii medicale în general, nu să facă diferența între stat și privat. Așa, cine va fi cel mai competitiv și va oferi servicii medicale de calitate va beneficia de cele mai multe decontări. Un alt tip de furt este și faptul că un doctor cu doi pacienți pe lună este plătit ca un chirurg cu 100 de operații lunar.
Acum te apucă și râsul că, de câteva zile, vedem cum manageri de stat încep să își doneze o parte a salariului, după ce s-au ghiftuit ani de zile și au strâns sume colosale. Unora poate le este rușine. Alții fac donația cu gândul că nu mai dau și banii încasați ani de zile în plus și degeaba. Sau poate că unii cred că, dacă donează, culmea, banii primiți de la stat degeaba, scapă de o posibilă schimbare din funcție. Vă dați seama că nu salariile colosale îi țin în funcție. După salariile colosale, interesul este pentru poziția ocupată, licitațiile organizate, procentele încasate, afacerile prin interpuși și alte foloase. Unele prevăzute în contractele colective de muncă și legi. Adică salarii compensatorii uluitoare plătite de la bugetul de stat. Sau salarii de despărțire, de stres, de rămas-bun. Culmea este că, după pensionare, cu lefuri compensatorii, s-a ajuns și la reangajarea pensionarului și jaful a continuat. Pare să fie un mare jaf garnisit cu jafuri mai mici. Acum chiar cred că România este o țară bogată, însă păcat că e jefuită. De regulă, în țările cu mari jafuri, prostul sau amărâtul plătește.
