Dezvăluiri

Plan de investiții la CE Oltenia. Ministrul Energiei: În maximum 15 zile va fi aprobat

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunțat, luni, într-o conferință de presă, susținută la Hidrocentrala Porțile de Fier, că, în perioada următoare, va fi aprobat un plan de investiții la CE Oltenia pentru “exploatarea în siguranță a cărbunelui”.

Conducerea Complexului Energetic Oltenia urmează să aprobe în termen de maximum 15 zile un plan de investiții, potrivit ministrului Energiei. Virgil Popescu a dat asigurări că vor fi luate măsuri pentru ca viața angajaților companiei energetice să nu mai fie pusă în pericol. Mai exact, ministrul a promis că se va rezolva problema transportului minerilor în cariere. În plus, vor fi asigurate echipamente de protecție pentru salariați. “Am solicitat conducerii CEO aprobarea în regim de urgență a unui plan de măsuri cu privire la toate problemele identificate până în prezent. În termen de maxim 15 zile, va fi aprobat un plan pentru demararea investițiilor privind exploatarea în siguranță a obiectivelor, practic, a cărbunelui din carieră, asigurarea echipamentelor necesare de protecție pentru personalul de exploatare, efectuarea transportului personalului în condiții de siguranță, precum și orice alte măsuri necesare derulării activității și, evident, când vorbim de investiții și de refacere, vorbim de drumurile din carieră. Este inadmisibil să avem acest tip de drumuri pe care nu poate circula nicio mașină. În ceea ce privește vreo eventuală vinovăție, cred că toată lumea a înțeles suficient de bine că noi nu stabilim vinovății din punct de vedere penal și așteptăm derularea anchetei penale, pentru că numai ancheta penală poate stabili vinovații. Din punctul meu de vedere, este clar că aceste măsuri administrative vor avea o continuare ca urmare a faptului că am extins acest control și voi urmări de fiecare data și voi monitoriza fiecare raport preliminar care îmi va veni și, evident, vi-l vom prezenta. Este clar pentru toată lumea și limpede câte deficiențe au fost în această activitate și vreau să preîntâmpinăm orice tragedie de acest fel și orice tragedie de alt fel care s-ar putea derula”, a precizat Virgil Popescu.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *