Ion Iordache susține că s-a schițat deja o primă formă a unui plan prin care județul Gorj să fie sprijinit în următorii ani, având în vedere că, până în 2030, mii de angajați ai Complexului Energetic Oltenia vor fi disponibilizați în urma închiderii capacităților de producere a energiei electrice pe bază de cărbune. Senatorul spune că se dorește realizarea unor poli urbani de dezvoltare economică menirea lor fiind aceea de a prelua forța de muncă ce va fi concediată de la CE Oltenia. “ Sunt mai multe proiecte. Împreună cu colegii mei din PNL Gorj, am inițiat discuții la nivelul guvernului pentru a finanța dezvoltarea unor poli urbani. Să se finanțeze strategii de dezvoltare locală. Ar fi o soluție ca Gorjul să fie sprijinit. Este vorba despre dezvoltarea economică a unor zone din județ care să atragă forță de muncă, să fie create condiții mai bune de trai în localitățile respective, dar și în jurul acestora. Noi am solicitat, de fapt, să fie lansat un program guvernamental în acest sens în contextul în care județul va fi afectat de reducerea capacităților de producție de la Complexul Energetic Oltenia. Există suficiente argumente pentru ca guvernul să lanseze un astfel de program. S-au purtat discuții. A fost pusă deja pe hârtie o primă formă a acestui program. Urmează să continuăm discuțiile pe această temă. E foarte important și modul în care se lucrează la Planul pentru o Tranziție Justă și ce va cuprinde. Urmează să se definitiveze lucrurile și cu PNRR-ul, cu planul de restructurare a CE Oltenia. Toate sunt oarecum legate”, a conchis parlamentarul de Gorj.
„Proiect de importanță majoră pentru Gorj”
Senatorul Ion Iordache spune că unul dintre cele mai importante proiecte pentru județul Gorj este cel realizat de primarului orașului Novaci, Dumitru Leuștean, ce prevede investiții în valoare de aproximativ 200 de milioane de euro în zona montană Rânca. Se dorește extinderea domeniului schiabil cu încă 25 de kilometri de pârtii și realizarea unei telegondole Novaci-Rânca. Ion Iordache spune că proiectul trebuie susținut de toate guvernele care vor veni în anii următori, indiferent de culoarea politică. “ Ne-am luat angajamentul că vom susține și ne vom bate pentru acest proiect. Am solicitat tuturor politicienilior ca, indiferent de culoarea politică a viitoarelor partide care vor fi la guvernare, acest proiect trebuie susținut pentru a fi realizat. Eu cred că se va realiza. Important este să conștientizăm cu toții că este un proiect de o importanță majoră pentru județul nostru. Lucrăm pentru a fi posibilă implementarea lui”, a mai spus senatorul PNL.
Totul ar trebui sa inceapa cu realizarea a doua axe de drumuri expres :
1. o axa „industriala ” care sa conecteze Craiova de Targu jiu si sa continue spre Ardeal. Aceasta va lega zonele mai populate si mai industriale ale Gorjului (Turceni, Rovinari) cu efect atragerea de investitii de tip „productie”.
2. o axa „turistica” care sa conecteze Drobeta Turnu Severin de Targu Jiu si sa continue spre R. Valcea. Aceasta axa va permite conectarea zonelor turistice din zona de munte a judetului favorizand accesul si investitiile de tip turistic din aceasta zona.
Varianta in discutie de drum expres prin T. Carbunesti va atrage mai multi turisti din zona Bucuresti pe traseul de Valcea decat pe traseul de Craiova si , deasemenea va ocoli zonele industriale si mai populte ale judetului condamnandu-le la regres economic, lipsa investitii, etc. Intrebare: pe cati turisti din Craiova se poate conta pentru a asigura dezvoltarea la Ranca ?
Gorjenii trebuie sa gandeasca dezvoltarea judetului in intregul lui in functie de resursele existente, in functie de perspectivele activitatii economice existente , nu in functie de interesele marunte ale unor politicieni ai momentului.