Dezvăluiri

Planul Teritorial al Gorjului pentru o Tranziție Justă, trimis la minister. Șeful CJ: Îmi doresc ca mare parte din sume să meargă către IMM-uri

Consiliul Județean Gorj a transmis, miercuri, Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene , în vederea completării și definitivării, Planul Teritorial pentru o Tranziție Justă aferent Județului Gorj.

Parlamentul European a adoptat, în urmă cu aproximativ două săptămâni, Fondul pentru o Tranziție Justă, care va sprijini cu 1,95 miliarde de euro tranziția spre o economie verde în România. Banii vor ajunge în șase județe din țara noastră, inclusiv în județul Gorj. Președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, speră ca mare parte din banii europeni să ajungă la întreprinderile mici și mijlocii,. Șeful CJ spune că e nevoie ca IMM-urile să creeze locuri de muncă bine plătite, mai ales că, în următorii ani, vor avea loc mii de disponibilizări în cadrul Complexului Energetic Oltenia. “ Noi am răspuns tuturor solicitărilor până în prezent. Acum, urmează ca cei care lucrează în cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene să verifice documentele pe care le-am trimis, să le completeze și să vină secțiunile care sunt comune celor șase județe, urmând ca pachetul celor 6 proiecte să fie înaintat Comisiei Europene pentru avizare și aprobare. Documentul a fost realizat doar de specialiștii consiliului județean, fără consultanți externi. Cred că va fi un plan bun care va sta la baza emiterii ghidurilor pentru investițiile aprobate de Comisia Europeană prin intermediul Fondului pentru o Tranziție Justă. La Consiliul Județean Gorj au ajuns, din județ, peste 300 de propuneri de afaceri, care să fie înființate în următorii ani. Planul aprobat de Comisia Europeană prevede clar: investiții în producerea energiei regenerabile, digitalizare, reconversie profesională și, cel mai important, în IMM-uri productive. Îmi doresc ca mare parte din banii europeni să ajungă la întreprinderile mici și mijlocii, care să creeze locuri de muncă bine plătite, care să atenueze impactul social ca urmare a închiderii activității de producere a energie pe bază de cărbune de la Complexul Energetic Oltenia”, a conchis Cosmin Popescu.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *