Politică

Politician din Gorj: Plafonarea prețurilor la energie, gândită pentru băieții deștepți

Liderul Alternativa pentru Demnitate Națională Gorj, Nicolae Ivăniși, spune că plafonarea prețurilor la energie, gândită de politicienii aflați la guvernare, a creat o gaură mare în bugetul statului.

Nicolae Ivăniși acuză că plafonarea prețurilor la energie a fost gândită pentru băieții deștepți. Coordonatorul Alternativa pentru Demnitate Națională Gorj spune că plafonarea trebuia făcută la producător, nu la furnizor. Nicolae Ivăniși atrage atenția că românii vor plăti facturi uriașe la energie, dacă guvernanții nu vor lua măsuri urgent pentru a îndrepta lucrurile. “Ce s-a întâmplat în energie s-a întâmplat și în zona combustibilului, cu acei 50 de bani. Adică, plafonarea trebuia făcută direct la producător, nu la furnizor. Este doar un efect zero. Plătim tot noi, statul, adică cetățenii din buzunar, iar producătorul își poate duce prețurile unde vrea el. E normal ca ei să câștige în cazul ăsta, iar noi să pierdem. A fost o măsură prost gândită de la început sau gândită bine, dar pentru băieții deștepți, mai puțin pentru România. Exact ca la combustibil. (…) Ăia își fac prețurile cum vor ei, iar statul, de fapt, și-a făcut o mare gură în buget, iar profitorii au câștigat și pe energie și pe combustibil, noi am pierdut din nou. Statul nu poate să o ducă în ritmul ăsta, își va face o gaură în buget, va renunța până la urmă și vom intra în iarnă cu niște prețuri la facturi de nu vom mai ști de capul nostru, pentru că ei sunt condiționați și de credite și de PNRR și condițiile subterane pe care noi nu le cunoaștem. Se plânge Germania, țări dezvoltate, vă dați seama ce va urma în România? Guvernul, dacă nu revine asupra măsurii plafonării prețurilor și dacă nu o face cu cap, nu am făcut nimic și, în iarnă, România va suferi de foame”, a conchis liderul ADN Gorj.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button