Este totuși urât ce se întâmplă în totuși fragila democrație din România. Nici nu este de mirare că în multe manuale de științe politice, România nu este amintită la capitolul democrații. Culmea este că Bulgaria figurează ca exemplu, când vine vorba de statele democratice. Cu toate acestea, și România prezintă, cel puțin teoretic, elementele unui sistem democratic. Este vorba despre următoarele:
Suveranitatea poporului: Puterea emană de la cetățeni, care o exercită direct (democrație directă) sau prin reprezentanți aleși (democrație reprezentativă).
Alegeri libere, corecte și periodice: Dreptul de a alege și de a fi ales este garantat, permițând alternanța la putere prin vot universal și secret.
Separarea puterilor în stat: Puterea este împărțită între legislativ (parlament), executiv (guvern) și judecătoresc (instanțe), pentru a evita abuzurile.
Pluralism politic și social: Existența mai multor partide politice, organizații și asociații care pot funcționa liber.
Statul de drept și constituționalismul: Toți cetățenii, inclusiv guvernanții, sunt egali în fața legii, iar acțiunile guvernului sunt limitate de o constituție.
Respectarea drepturilor fundamentale și a libertăților cetățenești: Garantarea libertății de exprimare, a presei libere, dreptul la asociere și libertatea conștiinței.
Protecția minorităților: Deciziile se iau pe baza regulii majorității, dar cu respectarea drepturilor și intereselor minorităților.
Transparența și responsabilitatea: Autoritățile publice sunt obligate să acționeze transparent și să răspundă în fața cetățenilor pentru deciziile luate.
Să le luăm pe rând: puterea emană de la popor, însă partidele par să fi confiscat aproape total lucrurile și tratează puterea pe grup sau pe persoană fizică, uneori, nu ca pe un job primit de la cetățeni. Politicienii, după ce au fost aleși, încep să se comporte cu primăria, cu județul cu țara sau chiar cu funcția publică, la fel ca cu o moșie personală.
Vorbim de elementul „alegeri libere și corecte”, dar în România ultimele alegeri au fost anulate și nici până azi nu am aflat concret de ce. Atunci politicienii și-au pus cenușă în cap, că au priceput mesajul poporului și că vor învăța lecția „dură” și se vor reforma și vor face o altfel de politică, mai aproape de alegători. Cert este că, între timp, par să fi uitat și nicușorii, bolojanii, friții și grindenii și își pun poalele în cap unii altora. AUR tace și crește și chiar face mișto de proeuropeni.
În ceea ce privește separația puterilor în stat, am văzut că unele din cele trei puteri tind să le sufoce pe celelalte două și să le controleze. Justiția a fost în unele momente un instrument politic.
Există mai multe partide, este adevărat, dar au ajuns să se combine de la stânga la dreapta. Nu mai există programe politice distincte. Alegătorul este bulversat. Acum sunt partide proeuropene și antieuropene. Cert este că partidele au învațat lecția de a aștepta cuminți că le vine rândul la ciolan. Sau nu au mai așteptat și au combinat stânga cu dreapta. A fost opera „nemuritoare” a lui Iohannis.
Treaba cu egalitatea în fața legii e o glumă, dacă ne uităm la unele decizii ale Justiției din ultimele trei decenii.
În ceea ce privește drepturile fundamentale, scrie în Consituție că avem dreptul la un trai decent, dar a rămas doar scris.
Transparența este o poveste îngropată de când politicienii și funcționarii au decis să secretizeze averile personale. Le știu doar ei și instituțiile unde numesc șefi.
În ceea ce privește responsabilitatea, nu am văzut până acum politician să răspundă pentru că nu a făcut nimic din ce a promis în campania electorală.
Trebuie să fie și ceva pozitiv în democrația românească: protecția minorităților. UDMR este cel mai protejat partid de la înființare și până în prezent. Face parte din Guvernare, indiferent de rezultatul alegerilor.
