Cineva cerea ca politicienii să facă 1.200 de euro salariul minim pe economie și să revină acasă majoritatea românilor plecați peste hotare. Problema este că salariul minim pe economie nu este nici jumătate din cât cerea un ins pe o rețea de socializare. Așadar, mai este mult până când salariul minim pe economie îi va motiva pe românii din Vest să se întoarcă acasă. Cel mai probabil, unii nu se vor mai întoarce deloc și vor fi pensionari ai statelor respective. Va mai fi categoria celor care revin după 10, 15 sau 20 de ani, să trăiască în țara în care au modernizat-o cu banii munciți afară. În mod cert, vor exista cazuri în care nu se vor putea acomoda la România și vor decide să revină.
Mai este și situația celor care vor reveni acasă la pensie, cu pensii plătite de statele în care au lucrat, deci un pic mai mari decât cele pe care le-ar fi primit în țară. Acum rămâne de văzut și care vor fi pe viitor politicile cu privire la circulația veniturilor în statele membre ale UE. Poate că Germaniei nu îi convine ca un pensionar să se mute în România și să își cheltuiască banii aici, deși pensia este un drept care nu poate fi condiționat. Așadar, cuiva îi va trece prin minte să reglementeze și circulația în funcție de venituri. Se vorbea deja tot pe rețelele de socializare că există state care iau în calcul să îi taxeze pe cei care vor să plece cu tot cu venit în statele de origine.
Revenind la venitul minim pe economie, creșterea salariului ar putea determina lucrătorii români să revină acasă, însă în niciun caz sub o mie de euro. Și sunt situații în care lucrătorii români s-au învățat cu mii de euro pe lună. Așadar, vor fi foarte greu de motivat să revină acasă, să presteze aceeași muncă pe jumătate din salariu sau chiar pe mai puțin. Până acum, salariul minim pe economie existent în România a atras asiatici. Lucrători din Nepal sau Bangladesh, care în țările de origine câștigă de 10 și chiar de 20 de ori mai puțin decât în România. Prin urmare, le convine să vină mii de kilometri până la marginea Europei și să muncească 12–14 ore pe zi. Sunt patroni care profită de faptul că sunt mii de kilometri între nepalez și casă și cresc programul de lucru.
Nu cred că o comunitate se poate lipsi de locuri de muncă. Și nu mă refer la cele de la stat, ci la mediul privat. Mediul privat dă tonul în economie, în timp ce statul face politicile publice care să ajute la progresul economic. Și statul poate să dețină agenți economici, mai ales în domenii de importanță majoră, din industrie, farmacie, apărare, cercetare și altele. Politicienii români din ultimii 37 de ani au tot propus strângerea curelei, în timp ce românii vor să aibă un nivel de trai normal sau decent. Cele două viziuni nu se prea împacă. Un nivel de trai decent înseamnă și alegători mai educați care au timp să se culturalizeze, cum se zice în popor. Ei vor fi mai critici la adresa puterii, vor avea gândire critică mai dezvoltată, cu cât vor sta mai mult la școală și cu cât se vor informa corect. Vor dori și mai mult de la politicieni. Vor dori mereu să trăiască decent și vor contesta mereu politicienii care nu livrează. Această viziune nu se împacă deloc cu viziunea multora dintre politicieni, care vor la putere cât mai mult și să livreze cât mai puțin. Vor un electorat cu o capacitate de contestare cât mai redusă și astfel să poată să câștige mandate și să se mențină la putere. Două viziuni diferite, aceeași țară. Până când politicienii și electoratul nu vor dori același lucru, nu va fi deloc liniște, ci dezamăgiri mari, înlocuite cu dezamăgiri mai mici.
