Politică

”Politizarea” sindicatelor din CE Oltenia! Cine sunt liderii care vor candida la alegerile locale

Sindicaliștii din cadrul Complexului Energetic Oltenia au fost mai tot timpul cu un pas în barca politicului, iar unii dintre ei au și oficializat această trecere. Nici la alegerile locale din anul 2024, listele partidelor nu sunt străine de cei care ar trebui să-i reprezinte pe minerii și energeticienii din cadrul companiei energetice.

În acest an, avem lideri de sindicat care vor candida la primăriile din județ, dar și alți colegi care doresc posturi de consilieri locali. Poate cel mai efervescent sindicalist în ieșirile sale publice, Nelu Roșca se află în barca celor de la AUR. Sindicalistul din zona Motru s-a afișat alături de colegii săi de partid la depunerea candidaturilor pentru comuna Broșteni și pare tot mai interesat de aspectul politic în ultima perioadă.

Un alt reprezentant al salariaților care se va afla în cursa electorală din acest an este Nicu Bunoaica. Acesta a îmbrățișat tot ideologia adepților lui George Simion și va candida pentru funcția de primar în comuna Godinești. Bunoaica a cochetat până în urmă cu câteva luni cu cei de la USR, însă nu a fost probabil pe aceeași lungime de undă cu Radu Miruță pe care în trecut aproape că-l diviniza și a dat bir cu fugiții spre altă formațiune politică. Pe vremea când încă era un sindicalist activ, Bunoaica era ironizat de colegii săi că are câteva zeci de membri în sindicat, fapt care ar putea să se întâmple și după alegerile locale din acest an.

Un alt lider de sindicat care cochetează de mai mult timp cu politica este Bebe Bârsanu, actual consilier local al liberalilor a părăsit partidul pe listele căruia a fost ales și a trecut tot în barca AUR. Bârsanu va candida pentru un post de consilier local la Drăguțești și este lider de sindicat în cadrul SMEO. ”Aurizarea” sindicaliștilor din cadrul CE Oltenia vine chiar în perioada în care compania energetică traversează cea mai grea perioadă de la înființare. Vasile Tivig, protestatar în Piața Prefecturii, a trecut la cei de la USR, însă nu a ieșit cu nimic notabil după transferul în politică.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *