Actualitate

Prefectul Iacobescu, despre BLOCAJUL de la Rânca: Trebuie făcute parcări

Drumul dintre Novaci și Rânca a fost blocat, din nou, duminică, de miile de turiști care au dorit să urce în vârf de munte.

Anul 2022 a început cu aceleași probleme nerezolvate la Rânca. Ca și în anii trecuți, drumul a fost blocat de numărul mare de turiști care au dorit să profite de zăpada numai bună pentru a practica sporturile de iarnă. Prefectul județului Gorj, Marcel Iacobescu, spune că trebuie realizate urgent parcări în zonă, pentru că turiștii care vor să ajungă la Rânca depășesc de două-trei ori capacitatea stațiunii. “Capacitatea stațiunii este una, turiștii care vor să ajungă la Rânca, depășesc de două-trei ori capacitatea stațiunii. Este foarte bine că stațiunea a devenit un punct de atracție, dar, în perioada următoare, vor trebui făcute investiții. Cele mai urgente sunt în parcări. Trebuie realizată și o altă modalitate de transport în stațiune. Eventual, să fie realizată o parcare mare în Novaci și transport pe cablu până sus în Rânca, pentru a nu mai fi acel flux mare de mașini care să intre în stațiune. Afaceriștii din Rânca au concesionate anumite terenuri. Probabil, intră și în culpa unora dintre ei și faptul că nu și-au realizat și parcări atunci când au construit un hotel sau o pensiune. Trebuiau realizate și parcări în funcție de numărul de camere. De-a lungul timpului, s-a construit haotic. Pe viitor, cu implicarea primarilor de la Novaci și Baia de Fier, lucrurile se pot rezolva. Cei doi primari au proiecte privind realizarea de locuri de parcare. Aceste lucruri nu se pot realiza peste noapte. Suntem toți conștienți că sunt proiecte de anvergură”, a conchis Marcel Iacobescu.

   

Citește și:

Un comentariu

  1. Trebuie demolate pensiuni si creat un PUG, un PUD, un PUZ. Acolo nu este uat de sine statator, deci nu este statiune, ci zona turistica montana.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *