Politică

Prelungirea vieții energiei pe cărbune. Deputat: PSD cântă muzică simfonică la înmormântare

Deputatul USR, Radu Miruță, acuză că, inițial, social-democrații au fost de acord cu proiectul de ordonanță de urgență a guvernului de închidere a mineritului până în 2026.

Radu Miruță a reacționat după ce liderii PSD Gorj s-au lăudat cu “victoria” prelungirii vieții energiei pe cărbune până când vor fi realizate alte capacități de producție care să o înlocuiască. Deputatul USR acuză că social-democrații sunt vinovați pentru situația în care a ajuns mineritul din Oltenia. Radu Miruță susține că PSD, prin intermediul unui minister condus de un social-democrat, și-a dat avizul inițial pe ordonanța de urgență de închidere a mineritului, iar, ulterior, social-democrații s-au lăudat că au modificat OUG și au salvat compania energetică de la Târgu-Jiu.  “PSD cântă muzică simfonică la înmormântare. Acest partid a coordonat, alături de cei de la PNL, destinele acestui complex de 30 de ani și, acum, încearcă  să spună că fac câte ceva pentru CEO. Dacă ei ar fi făcut ceva, atunci când au fost responsabili de acest complex, nu am fi ajuns astăzi în situația în care suntem. Le-aș recomanda, măcar din bun simt, să fie un pic mai tăcuți. Cu privire la cele declarate, au fost puncte de vedere de la mai multe partide. Dacă PSD ar fi fost singurul care ar fi cerut asta, lucrurile nu ar fi fost în situația ca ele să fie anulate, pentru că proiectul de ordonanță de urgență a fost semnat inițial de către PSD. Niciun protect de ordonanță de urgență nu pleacă fără semnătura ministerelor avizatoare, adică PNL, Justiție, și Finanțe, PSD. Așadar, decizia inițială a PSD a fost pentru un astfel de plan. A fost o discuție la nivel parlamentar, cerându-se opinia mai multor partide politice și noi am fost printre cei care am cerut de la început niște condiții. Pare că ele, într-un final, să vedem până la urmă, textul final, încep să fie cumva date înapoi de la propunerile inițiale, dar nici pe departe ca fiind succesul celor de la PSD Gorj, pentru că am văzut prea bine cam cât de mult au ei influență în ceea ce decide guvernul cu privire la situația din județul Gorj”, a conchis deputatul USR.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *