
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a venit joi, 14 mai, la Târgu Jiu. Acesta s-a întâlnit cu Bogdan Bejinaru, viceprimarul municipiului Târgu Jiu, și cu reprezentanții Clubului Sportiv Municipal Târgu Jiu.
„Am avut, astăzi, onoarea să mă întâlnesc cu președintele Federației Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu. Discuțiile s-au concentrat pe dezvoltarea infrastructurii sportive locale și identificarea de noi oportunități de finanțare pentru proiecte dedicate copiilor și juniorilor. De altfel, am primit aprecieri pentru modul în care Clubul Sportiv Municipal (CSM) Târgu Jiu, un club relativ tânăr, a reușit să atragă un număr mare de sportivi, oferindu-le condiții optime pentru performanță. De asemenea, am discutat cu domnul președinte Burleanu în legătură cu o strategie prin care să ajute autoritățile locale să construiască baze sportive printr-un proiect național derulat deja de CNI. Această întâlnire reafirmă relația bună dintre municipalitatea târgujiană și FRF, cu scopul clar de a transforma orașul într-un hub sportiv important“, a transmis viceprimarul Bogdan Bejinaru.
Trebuie precizat faptul că, alături de viceprimarul Bogdan Bejinaru, la întâlnirea cu șeful FRF a participat și consilierul local Mihai Prunariu, președintele Clubului Sportiv Pandurii Tg-Jiu și președinte al AJF Gorj.



