Monden

Prima ediție a Festivalului Lavandei de la Târgu-Jiu, un real succes. Atmosfera de basm i-a încântat pe vizitatori!

Prima ediţie a Festivalului Lavandei de la Târgu-Jiu s-a dovedit a fi un real succes. Vizitatorii au venit în număr mare în cartierul Polata din municipiu pentru a se bucura de câmpul plin de lavandă, de căsuţa Lavandinne, într-un cuvânt de atmosfera de basm în culoare mov. Participanții s-au putut fotografia în lanul cu lavandă, dar au și putut gusta siropul preparat din florile mov ori dulceața de trandafiri și vinul de mure.

Clubul Rotary din Târgu Jiu în parteneriat cu Asociația pentru Democrație Educație Respect si Lavandinne au fost organizatorii primei ediții a Festivalului Lavandei.

„Mulțumesc tuturor pentru prezentă, domnilor organizatori de asemenea, mă bucur că toată lumea s-a simțit ca într-o poveste la căsuța mea din lavandă și că, de ieri, aţi pus încă o amintire frumoasă în cufărul vieții. Regret şi mă scuz față de cei cu care nu am apucat încă să vorbesc, timpul a fost foarte scurt, însă promit că mă voi revanşa la următoarele ediții, care vor fi negreşit desfăşurate pe o perioadă mai lungă de timp, astfel încât să poată vizita orice doritior, chiar şi pentru câteva momente”, a transmis Ana Neagu, gazda evenimentului.

Articole asemănătoare:

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button