Edilul comunei Bustuchin spune că reprezentantul guvernului în teritoriu a dat dovadă de profesionalism. Ion Ciocea a constatat că, spre deosebire de alţii, nu s-a ghidat după zicala ”După mine, potopul!”. “Mă simt mândru, când văd un astfel de prefect! Sunt mândru să vad într-o asemenea poziție o persoană care nu se ghidează după zicala ”După mine, potopul”. Prefectul de Gorj ,văd că-şi face bine treaba, fără să se gândească dacă mâine va mai fi sau nu în funcţie. Face o treabă, având în vedere toate ordinele pe care le emite şi măsurile pe care le ia. A dat dovadă de implicare. De aceea, şi noi putem sta liniştiţi, pentru că a demonstrat că este un om care nu gândeşte politic, ci normal, pentru oameni, asta este normalitatea. O singură dată am avut o discuţie cu dânsul. Mi-am dat seama că este un profesionist. Chiar dacă a fost pus prefect de un anumit partid, se respectă ca om, ca înalt funcţionar public. Trebuie să evidenţiem aceste lucruri. Dacă aplaudăm numai non-valorile şi nu remarcăm oamenii de calitate, de valoare, atunci niciodată nu vom avea o clasă politică şi o administraţie sănătoasă”, a conchis Ion Ciocea.
0 401