Politică

Primar PNL, MESAJ pentru parlamentarii de Gorj: Să-i văd că reacționează, că-și pun pancarte de gât

Primarul comunei Roșia de Amaradia, Liviu Cotojman, vrea să-i vadă pe parlamentarii de Gorj că protestează, la București, împotriva planului de închidere a carierelor și termocentralelor.

Liviu Cotojman este revoltat că politicienii din Gorj nu au reacționat după ce guvernul a pus în dezbatere publică ordonanța de urgență de închidere etapizată a mineritului până în 2030. Primarul comunei Roșia de Amaradia consideră că guvernanții s-au pripit, elaborând acest act normativ. „Cred că s-au pripit un pic, atunci când s-au gândit să emită o astfel de ordonanță. Probabil, sunt chestiuni care țineau de vechea strategie. Având în vedere ce s-a întâmplat în ultima perioadă, și să nu fac referire doar la pandemie, ci și la războiul din Ucraina, eu cred că Uniunea Europeană a mai ridicat restricțiile. Asta înseamnă că fiecare guvern trebuie să-și regândească strategia vizavi de exploatarea resurselor miniere și, în speță, de ceea ce se întâmplă în cadrul CEO. Altfel, vor avea de decontat politic și nu numai PNL sau PSD, tot acest parteneriat care se află acum la guvernare. Dacă unul vine cu o idee care strică, efectiv, un echilibru vizavi de funcționarea CEO, nu cred că ceilalți nu reacționează. Adică, nu poate să vină Virgil Popescu cu o astfel de decizie și nimeni să nu zică nimic. Probabil, sunt niște dedesubturi pe care noi, astăzi, nu le știm sau poate e doar o chestiune așa pentru a da bine la Uniunea Europeană, dar eu zic că lucrurile nu vor ajunge să aibă acest impact devastator pentru CEO de a închide mineritul într-o anumită perioadă”, a declarat Liviu Cotojman.

“Parlamentarii să meargă să protesteze”

Liviu Cotojman le transmite parlamentarilor de Gorj să meargă, la București, să-și pună pancarte de gât și să protesteze împotriva închiderii capacităților de producere a energiei pe bază de cărbune. „Puterea de cumpărare e critică, adică prețurile au explodat peste tot și guvernul nu a venit cu nicio compensare și mai auzim și că se taie și anumite locuri de muncă. Eu îmi pun întrebarea de ce guvernul nu ia nicio poziție. Sunt cele mai importante partide din România la guvernare. Și dacă amandouă iau astfel de decizie, e ceva la mijloc pe care noi nu-l știm sau încă nu am aflat. Dar ce fac cei de la București, de nu zic nimic, parlamentarii noștri. Să-i văd că reacționează, că își pun la gât semne de prostest și să meargă acolo. Mă refer la toți parlamentarii. Dacă noi închidem mineritul în Gorj, alternativă nu avem. Încă nu s-a făcut ce ne dorim. Cum să lași oamenii pe drumuri? Tot ce avem, ce se intersectează cu ministerul acolo, să reacționeze”, a conchis edilul.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button