Politică

Primarul municipiului: Noi suntem carne de tun?

Cosmin Morega, primarul social-democrat al municipiului Motru, crede că Partidul Social-Democrat ar putea rămâne în coaliția de guvernare cu PNL, USR și UDMR, dar poate intra și în opoziție.

PSD a votat, miercuri, în ședința Biroului Politic Național, ca miniștrii săi să demisioneze, începând de joi. Decizia a fost luată în unanimitate. Cosmin Morega, primarul social-democrat al municipiului Motru, crede că Partidul Social-Democrat ar putea rămâne în coaliția de guvernare cu PNL, USR și UDMR, dar poate intra și în opoziție. Edilul este nemulțumit că primarii decontează măsurile dure de austeritate luate de Guvernul Bolojan.

“Să știți că se poate întâmpla orice, dar eu, așa cum am declarat-o și până acum, n-am simțit că suntem la guvernare. Și dacă n-am simțit că suntem la guvernare, este, cred, o certitudine nu numai a mea, a tuturor, a colegilor care au votat să nu mai susțină acest guvern și, practic, până la urmă ieșirea de la guvernare. N-am găsit decât piedici, fie că vorbim de ministere care nu sunt conduse de Partidul Social Democrat, piedici în consiliul local, acolo unde avem adversari de la alte partide. Practic, această coaliție a fost de conjunctură, acest concubinaj care vedem cu toții că nu dă rezultate bune. Și, până la urmă, într-o coaliție, dacă ești, trebuie să se ia deciziile comun, să fii respectat. Atunci când nu mai ești respectat, înseamnă că nu ești dorit și atunci când toate deciziile se iau numai dintr-o anumită direcție și, de fapt, suntem vinovați toți, nu este normal. Fiindcă toată lumea se uită la noi, la primari, s-a pus în cârcă tot: că noi am mărit taxele, că noi dăm oamenii afară, că noi am mărit TVA-ul, că noi am tăiat drepturile persoanelor cu dizabilități sau mămicilor, că noi nu dorim investiții în sistemul de sănătate sau au fost blocate și întrerupte investițiile în mai multe localități sau în toată țara. Și, atunci, stăm și ne întrebăm: noi suntem carne de tun, alții își iau doar meritele pe spinarea Partidului Social Democrat și nu este corect. Ori suntem apreciați și se iau în calcul deciziile care sunt bune pentru cetățeni, ori, dacă nu, mai bine stăm în banca noastră.Noul guvern, până la urmă, trebuie să ia măsuri mai bune pentru populație, sunt necesare, nu că trebuie, sunt necesare, fiindcă observăm cu toții că populația se plânge de la o zi la alta de neajunsurile de zi cu zi. Observăm cu toții că noi, instituțiile, stăm și batem pasul pe loc. Noi, poate, Motru, suntem unii dintre cei mai norocoși care n-am sistat investițiile, continuăm cu ele în fiecare zi. De cinci ani și ceva, avem zeci de investiții, milioane de euro, se lucrează pe toate fronturile, dar foarte, foarte greu, cu multă, multă atenție, cu multă, multă, zgârcenie, cu reduceri de cheltuieli în alte domenii pentru a finaliza aceste promisiuni pe care le-am făcut oamenilor”, a conchis Cosmin Morega.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *